Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum putem gestiona stresul cât mai simplu

Publicat in Adevarul, joi 23 iunie 2011 ·

Identificarea sursei stresului, evitarea anticipărilor negative şi activitatea fizică ajută la eliminarea tensiunii. Menţinerea sub control a stresului joacă un rol important în prevenirea îmbolnăvirii. Se apreciază că peste 80 la sută din îmbolnăviri apar pe fondul stresului.

Inevitabil, stresul reprezintă o parte integrantă din viaţa fiecăruia dintre noi şi, de aceea, este foarte important să ştim cum să-l gestionăm. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în timpul verii, căldura reprezintă o altă cauză de stres. Dacă nu este ţinut sub control, stresul ne poate pune sănătatea în pericol, ne atenţionează medicii. Pe site-ul Institutului American de Stres există o listă cu 50 de probleme de sănătate cauzate de stres.

Printre ele se numără bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale, o serie de afecţiuni digestive (de exemplu, sindromul de intestin iritabil), depresia, insomnia, pierderile de memorie etc. În principiu, prin managementul stresului ar trebui să avem abilitatea de a face faţă oricărei situaţii. "Însă trebuie să conştientizăm faptul că putem avea control asupra unui lucru doar în momentul în care ştim să ne poziţionăm în raport cu el. Aceasta deoarece sunt lucruri care pot fi controlate, iar altele nu (de exemplu, traficul)", explică psihologul Bogdana Bursuc de la Mind Institute din Bucureşti.

Identificaţi factorul stresant!

Potrivit psihologilor, stresul poate fi controlat, însă numai cu condiţia să se cunoască sursa care l-a generat. Prin urmare, managementul eficient al stresului ar trebui să înceapă cu identificarea factorilor stresanţi reali. În acest sens, se recomandă ţinerea unui aşa-numit „jurnal de stres" în care să fie notate toate momentele care au generat stări de anxietate.

După două-trei săptămâni, se va face o trecere în revistă a notiţelor, pentru a observa ce tip de activităţi au generat cel mai frecven

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 13 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 2 ore
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 55 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 16 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°