În 1951, ofiţeri, subofiţeri şi soldaţii de securitate au înconjurat mai multe sate din Banat. Peste 5.000 de familii au fost împroprietărite cu 2.000-2.500 metri pătraţi în plină Câmpie a Bărăganului, formându-se astfel 18 noi sate.
În dimineaţa zilei de 16 iunie 1951, pe la patru, au năvălit în mai multe case ţărăneşti din Banat ofiţeri, subofiţeri şi soldaţii de securitate cu armele gata de tragere. Li s-a spus oamenilor să îşi ia strictul necesar şi să nu creadă că se vor mai întoarce vreodată la casele lor.
„Tata avea trei cai, a luat numai doi, avea două vaci, i-a dat voie să ia numai una, restul a rămas acolo...", spune Ilie Frunză, care avea 20 de ani în acea zi.
„Noi ştiam că urma să plecăm. Aveam bagajul deja făcut. Cu o seară înainte, am fost la gară, am văzut garnitura de tren la peron, cu vagoanele spălate. Văzusem aceeaşi scenă în 1940. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în Banat. Ştiam că nu erau venite să încarce ceva... Ce să încarce într-o gară mică precum cea din comuna Şandra?", explică Petre Mariuţan (88 de ani).
Oamenii au fost îmbarcaţi în vagoane şi transportaţi către inima Bărăganului şi lăsaţi în mijlocul câmpului. Acolo avea să se nască - câteva luni mai târziu - satul Fundata, cu străzile A, B, C... până la H, pline de colibe şi bordeie.
„Ne-a fost frică de un singur lucru: să nu ne ducă dincolo. Când am văzut că la Urziceni trenul a cotit spre Bărăgan, toţi am răsuflat uşuraţi", a mai adăugat acesta.
Soarta lor fusese hotărâtă cu un an înainte, când s-a dat un decret şi, în secret, comuniştii au început alcătuirea listelor. Acestea îi cuprindeau pe chiaburi, pe prezumtivii oponenţi la colectivizare, pe simpatizanţii lui Tito, pe membrii partidelor istorice, pe cei care aveau rude plecate în străinătate, pe basarabenii şi bucovinenii stabiliţi în Banat.
Îi aştepta Bărăganul, cu câmpuri de bumbac, rapiţă,