În noaptea de Rusalii din anul 1951, jandarmii şi soldaţii de securitate au mers din casă în casă şi au confiscat actele tuturor familiilor care urmau să fie deportate din satele Banatului şi ale Olteniei. Deportaţii le-au primit înapoi după ce au ajuns în pustietatea Bărăganului, dar ştampilate cu stigmatul D.O. (Domiciliu Obligatoriu).
Basarabeanul Ilie Frunză a fost unul dintre puţinii deportaţi care au reuşit să-şi păstreze actele de identitate şi cu buletinul în pantof a încercat să evadeze după câteva săptămâni din câmpia Bărăganului. „Am făcut prostii multe...", mărturiseşte Ilie Frunză.
Duminică seară, în noaptea de Rusalii din 1951, Ilie Frunză era împreună cu prietenii la bal. Petrecerea le-a fost însă stricată de jandarmii care au năvălit în căminul cultural din comuna timişoreană Sandră şi le-au spus tuturor să plece cât mai repede la casele lor.
„Eu m-am dus acasă şi m-am culcat în grădină. Mi-era ruşine să întru în casă pentru că era deja 12 noaptea. Aşa era pe timpuri... Când m-am trezit de dimineaţă, santinela era la poartă. M-a întrebat de unde am venit şi mi-a cerut buletinul. Eu îl ascunsesem în pământ în grădină şi i-am spus că nu am. Atunci locotonentul m-a lovit cu arma în piept", îşi aminteşte nea Ilie Frunză ziua deportării.
Cu mult curaj sau inconştienţă căci avea doar 18 ani, Frunză a continuat să susţină că şi-a pierdut actele de identitate cu o săptămâna înainte şi de aceea nu le mai are. Apoi a profitat de un moment de neatenţie din partea jandarmului pentru a-şi ascunde buletinul printre hainele pe care le strânsese pentru drum.
Se zvonea că îi vor duce în Siberia, dar în schimb îi aştepta pustietatea din Bărăgan. Tinerii deportaţi nu aveau voie să meargă la liceu, dar în schimb erau obligaţi să muncească în sat. „Intr-o dimineaţă am întârziat şi au venit jandarmii la mine a
