Kokkai Security: „Noi avem alte obiective. Contractul nostru e limitat". Conpress Holding: Linişte
Unul dintre vasele antice din parcul arheologic a fost spart la sfârşitul săptămânii trecute.
Evident, nimeni nu şi-a asumat vina pentru incident. Puţina istorie palpabilă pe care o mai avem nu poate fi îngrijită în Constanţa condusă de Radu Mazăre. Sau poate că nu se doreşte. De-a lungul anilor, constănţenii au plătit, din buzunarele lor, sume foarte mari firmelor de pază angajate de municipalitate pentru a păzi bunurile de pe domeniul public sau privat. Şi, cu toate acestea, nu s-a văzut nicio schimbare. Băncile au fost distruse, pereţii vopsiţi, geamurile sparte sau oamenii bătuţi în plină stradă. Când spunem „firmele" ar trebui de fapt să folosim cuvântul la singular, pentru că principala beneficiară a banilor publici destinaţi pazei a fost Conpress Holding, societate în care au fost implicaţi primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu. Numai că, anul trecut, a lovit bomba: acordul-cadru pentru serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa a ajuns la altcineva. Contractul nr. 133129 a fost încheiat pe 25 octombrie 2010 cu SC Kokkai Comimpex SRL din Techirghiol pentru 2.298.916,44 lei fără TVA. Aşadar, ne-am fi aşteptat ca parcurile, în acest caz cel arheologic, aflat chiar sub nasul lui Mazăre, în faţa Primăriei, să fie păzit straşnic de agenţii Kokkai, numai că treaba nu stă chiar aşa. În ziua în care a avut loc actul de vandalism, la faţa locului nu se afla vreun angajat al societăţii din Techirghiol, ci unul al SC Conpress Holding SRL. De ce?! Vorba cântecului, nu vom şti niciodată...
Istoria unei „iubiri"
Aşa cum am arătat anterior, Kokkai a prins potul cel mare în octombrie 2010. Până atunci, Conpress Holding fusese „şef pe plantaţie". Unul dintre primele contrac