Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezastru pe filiera banilor europeni pentru antreprenorii rurali

Publicat in Curierul, joi 23 iunie 2011 ·

Potrivit unui studiu, peste 70% din aplicanţi au depus contestaţii

ACRAFE: Situaţia semnalată în cadrul POSDRU poate fi lesne constatată şi pentru alte Programe Operaţionale

Mai multe organizaţii care se ocupă cu fondurile structurale au trimis o scrisoare deschisă în atenţia premierului Emil Boc, a ministrului Muncii Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu, a secretarului de stat şi şef ACIS, Cătălin Vătafu, cât şi a directorului general al Autorităţii de Management a POSDRU, Liliana-Carmen Ionel, prin care solicită luarea unor măsuri urgente privind problemele sesizate în procesul de evaluare a proiectelor aferente apelului nr. 110, DMI 5.2 - POSDRU "Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă".

"www.fonduri-structurale.ro - Structural ConsultingTM Group, împreună cu Coaliţia ONG-uri pentru Fonduri Structurale şi alţi 30 de beneficiari, vă solicită dispunerea unei verificări riguroase a corectitudinii procesului de evaluare aferent cererii de proiecte nr. 110, Axa 5/ DMI 5.2/ POSDRU şi luarea unor măsuri urgente care să corecteze situaţia creată. Lansată pe 8 noiembrie 2010, această linie de finanţare a suscitat interesul multor organizaţii, fapt dovedit şi de numărul mare al aplicaţiilor depuse'', se arată în scrisoarea deschisă. În plus, organizaţiile au primit numeroase sesizări prin care aplicanţii reclamau calitatea precară a modului în care cererile de finanţare au fost evaluate. Astfel, plecând de la aceste semnale, organizaţia a realizat o analiză, în perioada 14 aprilie - 16 mai 2011, cu privire la calitatea evaluării aplicaţiilor depuse pe DMI 5.2. Aceasta a fost făcută prin aplicarea unui chestionar completat de 71 de beneficiari şi prin analiza a 38 grile de evaluare puse la dispoziţia noastră în mod voluntar de către aplicanţi.

Peste 8

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Germania, Landul Bavaria. Avertismente de furtuni puternice!

Ziua Constanta acum 46 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 3 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum 57 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 2 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Ministerul Finanțelor vizează împrumuturi de aproape 7 miliarde lei în iunie. Ce scop au banii

Capital acum 19 minute
Băncile comerciale vor împrumuta din nou statul român în iunie 2024. Ministerul Finanțelor a dezvăluit planul pentru luna în curs. E vorba despre împrumuturi cu 1 miliard de lei mai mari decât se preconizase iniţial.

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum o ora
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Canotaj: România a făcut spectacol la Europenele de juniori - Șapte medalii de aur și trei de argint

HotNews acum 52 minute
Romania a terminat pe prima poziție în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de canotaj Under-19 de la Kruszwica (Polonia), cu 10 medalii în 11 probe (șapte de aur și trei de argint). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°