Modificări legislative discutate în prezent privitoare la confiscarea extinsă a averilor sau la impozitarea veniturilor ilicite cu 16% ne duc cu gândul la prevederile legii 18 din 1968. Trucurile de acum, adică declararea insolvenţei sau trecerea bunurilor pe numele apropiaţilor atunci nu funcţionau. Dacă Fiscul propune acum o rată de impozitare de 16% anterior anilor '90, rata impozitării era de 80%.
Prezumţia caracterului licit al averii
Această prezumţie lipsea din vechea constituţiei a României din 1965. "Dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile şi economiile provenite din muncă, casă de locuit, gospodăria de pe lânga ea şi terenul pe care ele se află, precum si bunurile de uz si confort personal", spunea legea fundamentală a acelor ani. Comunistă sau nu, este cert că prezumţia referitoare la caracterul licit al averilor lipseşte şi din Constituţia unor democraţii importante. "Proprietatea şi dreptul la moştenire sunt garantate. Conţinutul şi limitele sunt stabilite de lege. Proprietatea presupune obligaţii. Ea trebuie să servească binelui public": atât se mărgineşte să precizeze Constituţia Germaniei.
Cum funcţiona vechea lege?
Practic vechea lege nu prevedea în primul rând confiscarea bunurilor cu impozitarea celor obţinute ilicit cu 80%. Cum majoritatea celor găsiţi vinovaţi nu avea de unde să plătească un impozit atât de mare se ajunge la confiscarea unor bunuri în echivalentul impozitului datorat.
Verificările priveau bunurilor celui cercetat, obţinute după 1962, dar şi pe cele înstrăinate de acesta sub orice formă (adică ceea ce se doreşte acum prin confiscarea extinsă). Persoana cercetată avea "obligaţia de a dovedi caracterul licit al mijloacelor folosite". Controlul se demara în trei situaţii: în cazul în care comisi