Spectacole inedite, teatru de păpuşi, reprezentaţii mult aşteptate, acestea sunt programările din ultima săptămână de teatru din vara aceasta.
La Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ finalul de stagiune aduce pe scenă cinci piese apreciate de spectatorii ieşeni. Prima dintre acestea este „Harold & Maude“, care va rula astăzi, de la ora 18.00 la Sala Studio „Teofil Vâlcu“. În spectacolul care va dura două ore ieşenii îl vor putea vedea pe Harold, un tânăr de familie bună care îşi umple timpul fie savurând ceremoniile funerare, fie înscenând modalităţi de suicid pentru a-şi impresiona mama. Maude este o octogenară excentrică, expresivă şi plină de viaţă. Cei doi sunt protagoniştii unei iubiri imposibile, într-o comedie romantică. Preţul unui bilet este 13 lei, 6,5 lei cu reducere.
Cea de-a doua propunere de petrecere a timpului liber a celor de la Teatrul Naţional este piesa „Rinocerii“. Programat pentru sâmbătă, de la ora 19.00 la Sala „Teatru la Cub“, spectacolul îi va readuce în faţa ieşenilor pe unii dintre cei mai îndrăgiţi actori, printre care se numără Constantin Puşcaşu, ieşeanul care a jucat alături de Nicolas Cage, Puşa Darie, Dumitru Năstruşnicu, Emil Coşeru, Adi Carauleanu, Brânduşa Aciobăniţei şi Doru Aftanasiu. Preţul unui bilet este de 30 de lei, 15 lei cu reducere.
Romeo şi Julieta închid stagiunea la Filarmonică
„Natură moartă cu nepot obez“ este cea de-a treia propunere a Naţionalului. Aceasta va fi pusă în scenă duminică, de la ora 19.00 la Sala „Teatru la Cub“. Producţia „marca“ Ion Sapdaru este o poveste tragicomică despre o iubire imposibilă dintre un bărbat supraponderal şi o prostituată. Preţul întreg al unui bilet la spectacol este 22 de lei, 11 lei cu reducere. Ultimele două spectacole din stagiunea 2010-2011 de la Teatrul Naţional sunt „Comedia dragostei şi-a urii“ şi „TV for Dummies. Un spectacol pentru 10