Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bute: "Românii vor crea o atmosferă incendiară! Va fi dificil să boxez cu un stângaci"

Publicat in Adevarul, vineri 24 iunie 2011 ·

Lucian Bute va boxa pe 9 iulie în Bucureşti împotriva lui Jean Paul Mendy, un meci dificil pentru Bute pentru că boxează acasă, cum a spus şi tehnicianul românului, Stephan Larouche.

"Sunt foarte bucuros că există un aşa mare interes pentru meciul meu. Emoţiile sunt foarte mari, aşteptam acest moment de ani de zile. Le mulţumesc celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment. Va fi o presiune în plus pe umerii mei, dar mă bucur că acest eveniment va avea loc în România. M-a pregătit foarte mult pentru acest meci. Îi aştept pe toţi românii pe 9 iulie să mă susţină la Romexpo." a spus Lucian Bute, conform prosport.ro.

Bute a vorbit despre stadiul de pregătire în care se află în acest moment, cu două săptămâni înaintea meciului şi crede că suporteri români vor face o atmosferă incendiară la Romexpo.

"Sunt în plin program de pregătire, mai sunt două săptămâni până la meci, mă simt foarte bine şi aştept cu nerăbdare acest meci. Obiectivul meu e să câştig fiecare repriză în parte, dacă voi avea ocazia să-l fac KO, o voi face. Românii sunt mult mai fanatici, va fi o atmosferă incendiară, sunt sigur că totul va fi bine." a mai declarat campionul român.

Campionul a vorbit şi despre adversarul său, Jean Paul Mendy, cel care nu a cunoscut gustul înfrângerii până în prezent.

"Mendy este un adversar foarte dur, e un "tip murdar" în jargonul boxerilor, loveşte cu capul, nu a cunoscut înfrângerea până acum, sper ca pe 9 iulie să o cunoască. Va fi dificil să boxez cu un stângaci." a mai precizat Bute.

Lucian Bute şi Jean Paul Mendy se vor întâlni în gala "Campion pentru România", din 9 iulie, ce va fi transmisă de Pro TV.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 53 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°