Previziunile de creştere economică s-au redus din cauza inflaţiei, iar rata şomajului se va menţine ridicată.
Banca centrală americană (Fed) şi-a redus estimarea privitoare la rata de creştere a economiei pe acest an în perspectiva impactului majorării preţurilor la energie, potrivit BBC News.
Banca se aşteaptă acum ca economia americană să avanseze cu o rată cuprinsă între 2,7 şi 2,9% în acest an, în scădere faţă de estimarea din aprilie ce indica o creştere de 3,1-3,3%.
Fed a avertizat în acelaşi timp că rata şomajului se va menţine ridicată pe parcursul acestui an. Preşedintele instituţiei Ben Bernanke a declarat că majorarea preţurilor a erodat cheltuielile consumatorilor, dar este de aşteptat ca preţurile să scadă. Totuşi, el a avertizat că problemele din sectorul financiar şi scăderea în continuare a sectorului rezidenţial ar putea afecta de asemenea evoluţia economiei.
În ceea ce priveşte creşterea preţurilor, preşedintele Fed a declarat că aceasta ar putea fi doar "temporară". "Puterea de cumpărare a consumatorilor este în special diminuată de majorarea preţurilor la alimente şi energie. Totuşi, o oarecare moderare a preţurilor la benzină este aşteptată", a declarat Bernanke. El a adăugat că sectorul american al producţiei, în special industria auto, a fost afectat de problemele generate de cutremurul şi tsunamiul din Japonia. Totuşi, a declarat Bernanke, astfel de probleme "se vor atenua în lunile următoare".
Previziunile de creştere economică s-au redus din cauza inflaţiei, iar rata şomajului se va menţine ridicată.
Banca centrală americană (Fed) şi-a redus estimarea privitoare la rata de creştere a economiei pe acest an în perspectiva impactului majorării preţurilor la energie, potrivit BBC News.
Banca se aşteaptă acum ca economia americană să avanseze cu o rată cuprinsă între 2,7 şi