I.Redeşteptarea imaginii lui

Atât de târziu, şi cenuşă

din sufletul meu, dintr-al tău...

Mai trec şi acum pe sub zidul cu uşă,

în mahalaua adâncă, Ţicău.

O, înnecat în narcoza salcâmilor mari,

aproape-am uitat de ceasornicul vechi cu nisip

din odaita din zid a bătrânului nostru porcar

pe care îl poreclisem Chrysip,

deşi el era propriu-zis Garibaldi, din pricina bărbii

patriarhale, a pălăriei şi-a isteţimii

ce-o arăta în instrucţia porcilor lui nărăvaşi precum cerbii

şi imaculaţi precum serafimii. ..

Trăia deci în zidul în care avea o chilie

şi ceasul de care ziceam, cu nisipul, cenuşa,

şi porci peste tot, incredibil de mulţi, cam o mie,

unii imenşi, alţii mici, peste dânsul, pe stradă, căci uşa

din zid stătea veşnic deschisă...

El îi iubea, "feţii tatii", căra nentrerupt "lături caldi",

plătea pentru dânşii impozit, avea pentru toţi "ricipisă",

batrânul porcar Garibaldi.

II. Descrierea plină de tristeţe şi de înţelesuri a morţii lui

"O gaură-n marele zid nu se poate,

i-au spus, o vizuină, un gol în cetate;

mâine în zori să fi părăsit acest jalnic defect

în care trăieşti. Zidul nostru va trebui să devină perfect."

A înţeles, n-a-nţeles... Şi-a hrănit purceluşii

ca întotdeauna, i-a spălat până noaptea târziu,

a scos mai pe urmă un şip

colbăit, cu rachiu,

şi-a stat toată noaptea-n deschiderea largă a uşii

privind mahalaua adâncă Ţicău. În mână ţinea ceasul lui cu nisip.

Când goarnele clare cântară în zori,

veniră cu sculele lor:

şapte meşteri mari

calfe şi zidari.

Făcură mortar

din nisip curat

care l-au aflat.

Cumpănă dreaptă şi plumb

să nu iasă zidul strâmb. @N_