Trecem din nou printr-o zonă de turbulenţă politică în mare măsură artificial întreţinută, de parcă politicienii ar avea un contract cu ziariştii pentru lunile moarte de vară: ia să mai dăm ceva apă la moara de cuvinte...

Ne scufundăm în sărăcie, austeritatea ne-a luat şi pielea de pe noi, dările la stat amintesc de fumăritul şi oieritul de altădată, nimeni nu mai vorbeşte de vreo luminiţă, cât de mică, de la capătul tunelului. În schimb avem subiecte cu ghiotura, anume făcute parcă săşi dea tot omul cu părerea, că doar de-aceea are limbă-n gură.

Băsescu vorbeşte mult, din ce în ce mai mult, prea mult, de parcă perioada (pe care eu i-am lăudat-o) de acum vreo şase luni, când nu se mai arăta pe nicăieri, l-ar fi lăsat cu mari frustrări. Nu e zi în care să nu scoată tot soiul de cărţi de joc din mânecă, de la aşi până la cele mai mărunte. Nu ştiu dacă-şi mai înţelege jocurile el însuşi, că eu, mărturisesc, nu le mai pot urmări, aşa cum nu mai poţi ghici sub care ceşcuţă e bila după învârtitul celor trei ceşti de la alba-neagra. Prea multe învârtiri, prea multe ricoşeuri de biliard. Prea mult plecat la Huşi ca să creadă lumea că nu se duce la Huşi, dar el de fapt chiar la Huşi se duce.

Modificarea Constituţiei şi reorganizarea administrativă şi teritorială a ţării sunt aşii din mânecă: idei normale într-o ţară anormală. Până şi opoziţia ştie foarte bine că ambele vor trebui făcute, dar nu când vrea Băsescu, ci când vor vrea ei. Două săptămâni ne-am distrat cu temele astea: ba că-i dreaptă, ba că-i strâmbă. În joc sau prins şi aşa-zişii aliaţi de la putere, maghiarii, care au de împărţit cu partenerii lor de acum cam tot atât cât au avut şi cu PSD-ul, cu liberalii şi cu mai toate partidele lângă care, accesoriu indispensabil la putere, au guvernat de când se ştiu. Identitatea lor ambiguă, fidelităţile lor incerte, interesele de afaceri b