Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JP Morgan: BNR poate prelua băncile elene dacă este cazul. Nu va fi nevoie, spune şeful Supravegherii

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 24 iunie 2011 ·

Sistemul bancar ar rămâne pe picioare chiar şi în cel mai negru scenariu, în care băncile elene ar fi atât de lovite de criza financiară încât ar fi forţate să renunţe la sub­sidiarele din străinătate, consideră ana­liştii de la Londra ai gigantului american JP Morgan Chase, care concluzionează astfel că leul a fost penalizat prea dur de pieţe.

"Chiar dacă sănătatea băncilor-mamă din Grecia se deteriorează până la punctul în care sunt nevoite să se retragă din România, sistemul bancar românesc va putea să facă faţă situaţiei. În primul rând, deşi băncile elene au o cotă de piaţă importantă, cei mai mari jucători sunt (controlaţi -n .red.) de austriecii de la Erste şi franceii de la SocGen. În al doilea rând, autorităţile au resursele necesare pentru a prelua subsidiarele băncilor elene şi să le revândă ulterior altor bănci străine", consideră analiştii JP Morgan.

Ei citează datele Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), care arată că expunerea băn­cilor elene pe piaţa locală reprezintă 13% din Produsul Intern Brut (PIB), una dintre cele mai înalte ponderi dintre ţările din regiune, după Bulgaria, cu 32% din PIB şi Serbia, cu 19% din PIB. Londonezii admit că expunerea consemnată de BRI include toate activele subsidiarelor locale, deşi o bună parte sunt finanţate local.

"Statutul Băncii Naţionale interzice de­ţinerea de participaţii în cadrul altor societăţilor comerciale, cu excepţia Monetăriei Statului şi Imprimeriei Naţionale. Raportul dă o soluţie, dar nu se va ajunge niciodată la aşa ceva, pentru că băncile (cu acţionariat elen - n. red.) nu au probleme în momentul de faţă. Doar simplul fapt că pui problema este o exagerare", spune Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR. Oficialii băncii centrale au subliniat în mai multe rânduri în ultima vreme că subsidiarele grecilor au un nivel de adecvare a fondurilor pro

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Joe Biden la presupusa tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump: „Sunt uşurat că fostul preşedinte este nevătămat”

Libertatea acum o ora
Preşedintele american Joe Biden a notat, în social media, după ce Donald Trump ar fi fost ţinta unei tentative de asasinat, că este uşurat că fostul lider de la Casa Albă este nevătămat şi a precizat că violenţa politică sau de orice alt fel nu are

Cântăreţul Tito Jackson a murit. Fratele lui Michael Jackson avea 70 de ani

Mediafax acum o ora
Cântăreţul Tito Jackson a murit la vârsta de 70 de ani. Fratele lui Michael Jackson a fost unul dintre membrii celebrei trupe The Jackson 5. Cauza decesului nu a fost anunţată public.

Comisarul european francez Thierry Breton demisionează din funcţie şi o acuză pe Ursula von der Leyen că a cerut Parisului să-i retragă candidatura

News.ro acum o ora
Comisarul francez însărcinat cu Piaţa Internă Thierry Breton anunţă luni că demisionează din post din cauza unei rupturi cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, pe care o acuză că a cerut Parisului să-i retragă candidatura, relatează R

A fost prins bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. Îl critica frecvent pe fostul președinte pe rețelele sociale

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 58 de ani, constructor independent de locuințe din Hawaii, a fost reținut duminică în legătură cu o posibilă tentativă de asasinat asupra fostului președinte Donald Trump, informează CNN. Ryan Wesley Routh este suspectat de autorități c

Răspunsul lui Marcel CIOLACU pentru Nicolae Ciucă: Există o mare diferență între dorință și PUTINȚĂ

Gandul acum o ora
„Există o mare diferență între dorință și putință”, spune Marcel Ciolacu, referindu-se la declarațiile lui Nicolae Ciucă, de la reuniunea Consiliului Național, care l-a validat drept candidat la prezidențiale. Proaspătul candidat la funcția supremă

Un bărbat din Iași a sunat de 15.000 de ori la 112, într-o perioadă de opt luni. Ce le spunea operatorilor

Ziare.com acum 2 ore
De la începutul anului și până în prezent, au fost înregistrate peste un milion și jumătate de apeluri false la 112. Un bărbat din Iași deține recordul pentru cele mai multe apeluri false, cu un total de 15.000 de apeluri efectuate într-o perioadă d

Satul din România unde a fost găsită o pepită de 53 de kilograme de aur masiv. „O bogăţie excepţională”

Ziare.com acum 53 minute
Satul din Hunedoara, Ruda Brad a devenit cunoscut după ce minerii au descoperit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, unică în lume. În prezent, satul aproape că își pierde existența și asta din cauza închiderii minelor de aur din acea zonă. Rud

Unde, cum și cui se poate adresa o persoană agresată sau hărțuită sexuală. Ghidul elaborat de Ministerul Justiţiei

Adevarul acum 28 minute
Ministerul Justiţiei a elaborat şi publicat „Ghidul privind sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală”, un set de îndrumări adresează în principal victimelor diverselor forme de abuz, care arată unde, cum, când și cui se pot adresa acest

Explozie puternică în centrul oraşului Köln. O amplă operaţiune a Poliţiei se desfăşoară în zonă

Mediafax acum o ora
O amplă operaţiune a Poliţiei se desfăşoară luni în centrul oraşului Köln. Acolo s-a produs o explozie. Locuitorilor li s-a cerut să evite zona.

Premiile Emmy 2024: Care au fost serialele câștigătoare

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţiile TV "Shogun" - care a obţinut un număr record de 18 premii - şi "Hacks" au câştigat principalele trofee atribuite în cadrul celei de-a 76-a ediţii a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy, supranumite "Oscarurile televiziunii ameri

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

13°/24°
mie.

16°/19°
joi

16°/22°
Iasi
acum

17°
lun.

15°/20°
mar.

16°/24°
mie.

15°/22°
joi

14°/23°
Constanta
acum

18°
lun.

14°/22°
mar.

15°/24°
mie.

15°/22°
joi

17°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

11°/16°
mie.

12°/14°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/20°
mie.

12°/22°
joi

15°/24°