Printr-o atitudine la prima vedere inexplicabilă, preşedintele Traian Băsescu s-a angrenat într-un război pe mai multe fronturi. Un război total, a cărui miză rămâne necunoscută. Recentul său atac, de nimic provocat, împotriva Regelui Mihai se înscrie într-o ofensivă pe care a declanşat-o odată cu lansarea aşa-numitei reforme constituţionale.
După ce timp de trei zile după verdictul Curţii Constituţionale de pe 17 iunie - când cinci dintre articolele propunerii de revizuire a Constituţiei au fost declarate neconstituţionale - Traian Băsescu a fost absent, acesta a reluat atacurile concertate de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Aşa au urmat în doar două zile „consultările" de luni cu partidele politice pe tema regionalizării (şi, în locul unei reconcilieri între preşedinte şi opoziţie, a fost pus în scenă spectacolul conflictul deschis ireconciliabil), apoi în aceeaşi zi conferinţa de presă prin care propunerile USL erau ridiculizate cu aplombul unui şef de partid, iar nu de stat, pentru ca miercuri seară la B1 să fie supus unui atac fără precedent chiar Regele Mihai, personalitate politică şi istorică cu o influenţă simbolică asupra societăţii româneşti, care, după contestarea sa de către neocomunişti la începutul tranziţiei - mai ales în 1990-1991, în timpul discuţiilor privind forma de guvernământ din vremea Constituantei - devenise obiectul unui larg consens naţional.
Ajuns pe neaşteptate într‑o situaţie defensivă în urma neobişnuitei decizii a Curţii Constituţionale, preşedintele Băsescu a ripostat nu doar târziu, ci şi violent, pentru a compensa astfel reacţia întârziată.
Căci Traian Băsescu nu îşi putea permite luxul să piardă iniţiativa tactică. Cu atât mai mult cu cât atât modificarea regimului constituţional, cât şi reorganizarea administrativă erau prezentate ca elemente esenţiale ale unui exerciţiu politic „reformator"! La sfâ