Un copil, fie şi chinez, născut în SUA se bucură de paşaport american, dreptul la învăţământul de stat, împrumuturi pentru studii universitare şi drept de vot.
Pentru a naşte în SUA, chinezoaicele merg la o agenţie de consultanţă pentru gravide, achiziţionează un bilet de avion şi plătesc aproximativ 20.000 de dolari pentru îngrijirea pre şi post-natală. Femeile trebuie, de asemenea, să plece înainte ca sarcina să intre în ultimul trimestru, căci liniile aeriene nu primesc femei cu sarcina mai înaintată.
Conform jurnalului chinezesc Economic Observer, în California există deja centre chinezeşti pentru naştere, cu numeroase facilităţi. Acestea funcţionează însă fără licenţă şi încearcă să fie cât mai discrete cu putinţă.
Chinezoaicele nasc în SUA pentru a obţine o viză de rezidenţă permanentă. “Este o investiţie care aduce mai mult profit decât un furt din bancă”, îşi fac reclamă agenţiile de consultanţă chineze implicate în acest fenomen. Principalul câştig este că, odată ce copilul născut în SUA împlineşte 21 de ani, părinţii lui vor putea să aplice pentru un permis de rezidenţă în SUA, putând deci să emigreze. Alte avantaje: un paşaport american pentru copilul lor, dreptul acestuia la învăţământul de stat, împrumuturi pentru studii universitare şi drept de vot. Beneficiile se limitează însă dacă cetăţenii nu muncesc în America şi nu plătesc taxe după vârsta de 15 ani.
Totodată, naşterea unui copil chinez în America nu-i aduce acestuia doar beneficii căci, în legislaţia chineză, dubla cetăţenie este interzisă. Astfel, copilul chinez născut în America nu va putea fi repartizat automat în şcolile chineze, iar părinţii lui vor fi nevoiţi să-l înregistreze ca - străin - şi să plătească o taxă în plus pentru şcolarizare. Accesul lui la serviciile chineze de sănătate suferă de asemenea numeroase constrângeri. Alternativa taxelor ar