Corin Braga,
Psihobiografii,
Iaşi, Editura Polirom, 2011, 318 p.
Noul volum al lui Corin Braga conţine, de fapt, studii mai vechi. Unele au fost publicate în reviste, altele, în cuprinsul unor cărţi anterioare ale autorului, în dicţionare literare sau ca texte de escortă ale unor ediţii de opere. Care ar fi atunci miza acestui op? În esenţă, una (subtil) polemică faţă de epistemologia orizontală a postmodernităţii, focalizată pe analiza superficiei şi ipostaziată simbolic prin metafora rizomului. În ce fel? Prin retestarea unei hermeneutici de tip modern, a profunzimilor sufleteşti şi a subteranei inconştientului, ilustrată de imaginea verticalizată a arborelui. Pentru relevanţa generală a „experimentului“ (studiul faunei şi vegetaţiei abisale), explorările particulare ale batiscafului psihanalitic pilotat de Corin Braga aveau nevoie de unificare. Lectura noastră urmăreşte, astfel, o aventură prin adâncuri psihologice extinsă, cu un caracter sistematic şi emblematic.
Pentru un cercetător serios, ancrajul teoretic este inconturnabil. De aceea, Psihobiografii debutează cu un discurs asupra metodei („Psihanaliza după un secol“), în care autorul realizează un scurt istoric/ bilanţ al psihanalizei, prezentându-i contextul de ecloziune, conceptele, direcţiile de evoluţie, precum şi „moştenirea“ sa în Wissenschaft Literatur şi în Cultural Studies. De remarcat, în acest preambul, distanţa critică a lui Corin Braga, vizibilă în relevarea echilibrată a punctelor slabe, a limitelor, a aspectelor contestabile ale metodologiilor psihanalitice, dar şi a achiziţiilor utile, a importanţei euristice în cercetarea literară sau în aceea larg antropologică. Chestionarea fără menajamente a metodei nu trece cu vederea răspunsul la întrebarea privind viitorul ei. Celor care s-au grăbit să aşeze piatra tombală pe corpul de caracatiţă al psihanalizei, Corin