Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierul lui Mazăre are bani de dat

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 25 iunie 2011 ·

Valentin-Răducu Preda este consilierul primarului Radu Mazăre.

Un băiat foarte deştept, aşa cum l-a descris şeful său la un moment dat, Preda îl consiliază pe edil, dar nu se ştie în ce privinţă, pentru că nu se face văzut prea des. Declaraţia de avere a celui pe care echipa PSD Constanţa l-a propulsat la un moment dat secretar de stat în Ministerul Transporturilor ne arată că este foarte darnic. Dă bani cu împrumut, calitate rar întâlnită în zilele noastre. Nu are casă, nici maşină, dar a vândut un BMW cu 9.000 de euro. A tot dat şi nişte apartamente, aşa cum arată declaraţia de anul trecut, cât şi cea de anul acesta. În 2011, Preda a completat două declaraţii de avere, una în mai şi o alta în iunie. Pe 23 mai a.c. spunea că a vândut un apartament cu 73.000 de euro, un altul cu 40.000 de euro şi un BMW cu 9.000 de euro. Mai arăta că deţine un depozit bancar de 35.500 de euro şi că a acordat trei împrumuturi: 634.807 lei firmei RODE Partners, 38.000 de lei consilierului local PSD Valentin Pârvulescu şi 148.700 de euro societăţii Rhein Main Vertriebs SRL. La capitolul salarii a notat 294 de lei câştigaţi la ANR, 34.552 de lei la Primăria Constanţa şi 402 lei ca membru în CA-ul CN Administraţia Porturilor Maritime SA. Pe 20 iunie 2011, Valentin Preda a mai semnat o declaraţie de avere, de data aceasta rectificativă, în care a mai adăugat un depozit bancar de 10.000 de lei. Anul trecut, într-un act semnat pe 18 octombrie, consilierul lui Mazăre declara că vânduse cinci apartamente (trei de 40.000 de euro, unul de 60.000 de euro şi altul de 73.000 de euro) şi BMW-ul de 9.000 euro, avea aceiaşi datornici, numai că RODE Partners era trecută la catastif cu 685.463 de lei, şi câştigase 46.830 de lei de la Ministerul Transporturilor, 2.500 de lei ca director al RODE Partners SRL şi 11.800 de lei de la primăria lui Mazăre. Valentin-Răducu Preda este consilierul primarulu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţii electrice

News.ro acum 29 minute
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum o ora
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum o ora
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 52 minute
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Gabriela Firea: Mi-am luat rămas bun de la colegii din Senat, după patru ani de activitate împreună / Comisia în care va activa în Parlamentul Europan

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, anunţă, miercuri, că şi-a luat rămas bun de la colegii senatori, după patru ani de activitate şi precizează că a ales în Parlamentul European comisia dedicată susţinerii drepturilor femeilor. ”Mi-am luat r

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum o ora
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum o ora
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 2 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Justin Timberlake, arestat! Megastarul a fost prins băut la volan, în New York

Cancan acum 2 ore
Justin Timberlake are probleme cu legea! Megastarul a fost arestat, după ce a fost prins băut la volan. Incidentul neplăcut a avut loc luni, 17 iunie 2024. Apropiații artistului sar, însă, în apărarea lui! Justin Timberlake a ieșit luni seară în ora

Vremea

București
acum

27°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°