Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: "Băsescu căuta după sticlă pe jos" / Cristian Pârvulescu, despre declaraţiile politicienilor: "Mie mi-e teamă că limbajul acesta poate duce la extremism"

Publicat in Adevarul, duminică 26 iunie 2011 · ·

Liderii Uniunii Social Liberale s-au întâlnit la Alexandria, acolo unde au vorbit despre programul USL pe agricultură. În cadrul întrunirii, Victor Ponta l-a atacat din nou pe şeful statului, afirmând că cei de la guvernare sunt hoţi şi că USL îi va încheia cariera politică lui Băsescu.

„Când am vorbit marţi la Cotroceni, domnul Băsescu căuta după sticlă pe jos. Nu îi sprijin pe cei care au genţi mai mari cu cash mai mult, cum a făcut Băsescu. Nu mă interesează banii lor“, a spus Ponta.

"Limbajul acesta poate duce chiar la extremism"

"Prăbuşţirea limbajului public nu se datorează domnului Ponta. Preşedintele Băsescu şi-a adus o contribuţie importantă . Un asemenea limbaj este evident contraproductiv. Mie mi-e teamă că limbajul acesta poate duce, într-un final, chiar la extremism.

Aceast limbaj cu tente violente nu îl regăsim decât poate undeva în perioada interbelică. Violenţa este o strategie politică ce încearcă să compenseze lipsa de mijloace", a declarat Cristian Pârvulescu pentru adevarul.ro.

DEZBATERE:

Ce părere aveţi despre jignirile pe care şi le aruncă reciproc politicienii? Au sărit calul?

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 57 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 15 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 41 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 4 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

KoçZer se extinde în Europa prin deschiderea unei filiale în România

Ziarul Financiar acum 38 minute
KoçZer, liderul Turciei în domeniul achiziţiilor strategice şi al managementului lanţului de aprovizionare, şi-a deschis prima filială europeană în România. Cu un obiectiv ambiţios de a atinge vânzări de 100 de milioane de euro în următorii trei ani

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°