Suntem la un pas de momentul in care vom putea spune orice despre oricine, pentru ca oricum nu va mai conta. Cine e vinovat de asta? Cum s-a ajuns aici? Potae un istoric ar sti si va putea, in viitor, sa deznoade ghemul. Sau nu. Cine a pornit razboiul? E limpede, nu-i asa? La fel ca si istoria…
Am scris acest text – In apararea lui Traian Basescu – cand mi-am dat seama ca recursul la istorie face rau, daca nu te poti raporta la trecut si in mod critic. In primele ore de dupa enuntarea celebrelor “sluga la rusi” si “Regele Mihai a tradat interesul national”, mi-am spus ca daca un presedinte ajunge sa isi dea cu presupusul si despre orice, atunci putem sa ne luam adio. Nu pentru ca ar incalca vreo cutuma, ci pentru ca o facea intr-un stil dogmatic, fara intrebari, emitand edicte si fraze cu pretentii de adevar universal.
Nu aveam de unde sa stiu ca aproape fara nicio exceptie, toti cei care urmau sa-i raspunda o vor face nu doar la fel, ci si mai orbiti de ura si fara nici cea mai mica urma de spirit critic si rezerva fata de “adevarurile” trecutului consemnate oricum subiectiv de istorie. Culmea, deodata vedeam cum un popor intreg se pricepea la istorie, stia perfect ce se intamplase in acel an 1947 si il punea la punct pe “incultul” Traian Basescu. Pana la urma, presedintele interpretase un eveniment istoric. Avea el caderea sa o faca?
Cand am aflat ca Traian Basescu isi exprimase o credinta pe care o avea cel putin din 2005, si nu am niciun motiv pentru care sa nu cred marturia Adrianei Saftoiu, atunci lucrurile s-au mai limpezit. Aveam cel putin o dovada ca Traian Basescu are si credinte proprii, bine infipte in structura sa, altfel demagogica si ipocrita pana la organic.
Nu conteaza aici daca Traian Basescu doar isi imagineaza si are fantasme cu el insusi care se arunca in fata gloantelor plutonului de executie, pentru neam si tara, asa cu