Cel mai adesea, personalitatile politice se construiesc prin ele insele, ca in cazul lui Traian Basescu, sau sunt rezultatul consensual al elitelor, ca in acela al lui Emil Constantinescu. Cum au reusit in al doilea caz se stie, dar secretul ascensiunii actualului presedinte este cunoscut doar de un grup restrans de initiati.
Succesul personajului nostru tine de "originalitatea" politicii romanesti. Aceasta se hraneste nu cu ideologii sau programe ca in tarile avansate, ci cu un combustibil inca eficient, un amestec neaos intre imagine si notorietate.
Pana acum, castigul electoral s-a obtinut prin vanzarea si negocierea celor doua produse, folosindu-se tehnici de marketing, publicitate, PR si advertising, toate tinand de manipularea pietei. Or asta nu e politica, ci vanzare de iluzii.
Ce este etichetarea inversa
Cand majoritatea are o parere despre o personalitate, un lucru, o situatie, cel ce profita de naivitatea cetatenilor pune o eticheta contrarie, greu de dezlipit. Atrage astfel atentia asupra sa, trezeste emotia, poate feeling-ul, ca sa ramana in subconstientul publicului-tinta.
Diversiunea se face la inceput in numele binelui comun, apoi al salvarii colective. Promisiunea nu costa. Fenomenul este exploatat estetic de Orwell in romanul "1984" si analizat pe larg de Herbert Marcuse in "L'homme unidimensionnel" (Les Editions de Minuit, Paris 1968).
In principiu, eticheta trebuie sa surprinda si sa inspaimante prin continutul sau grav, arbitrar si desfigurant. Singura conditie: lovitura de imagine sa aiba tangenta cu cele mai arzatoare chestiuni ale agendei publice. Prin soc si repetitie se creeaza efecte stranii. Asemeni minciunii care devine credibila deoarece contine o parte din adevar.
Rolul etichetelor inverse
Insusite pana la detaliu si reluate de catre subordonati
