Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CUPA ROMÂNIEI: Europa Alba Iulia a câștigat faza județeană

Publicat in Alba24, luni 27 iunie 2011 ·

Duminică, Stadionul CSȘ din Blaj a găzduit finala etapei județene din cadrul Cupei României la fotbal. Ultima manșă a competiției a pus față în față Europa Alba Iulia şi Viitorul Sântimbru, meci încheiat cu scor 1-1, 5-3 după executarea loviturilor de departajare.

Europa Alba Iulia și-a trecut astfel primul trofeu din scurta istorie a clubului albaiulian. ”A fost un meci disputat, spectaculos, ambele echipe și-au văzut de joc, părerea mea e că puteau să câștige ambele echipe, dar până la urmă mi-am îndeplinit obiectivul și am câștigat cupa. Sunt fericit pentru că e primul trofeu din cariera mea de antrenor, trofeul aparține jucătorilor care au demonstrat că au caracter. Vreau să-mi felicit echipa pentru că a dat dovadă că suntem o mare familie. Puteam să câștigăm și înainte de termen, dar mai frumos e la 11 metri ”, a declarat, pentru Alba24.ro, Mihai Manea, antrenor principal Europa Alba Iulia.

Mihai Manea a reușit să învingă în duelul antrenorilor, însă de menționat este diferența valorică dintre cele două loturi. ”Ambii antrenori și-au făcut datoria, nea Fane și-a făcut foarte bine datoria, eu nu am luat meciul ca un duel, eu l-am avut antrenor pe el, am încercat să iau lucruri și de la dânsul. Îl felicit pentru ceea ce a făcut la Sântimbru”, a mai spus Manea, antrenor care speră să rămână în continuare la Europa. ”Noi avem un proiect și sper să-l continuăm împreună, eu îmi doresc să rămân alături de echipă, dar asta doar conducerea poate decide și anturajul care face parte din familia Europa”, a mai spus Manea.

Iată cele două distribuții folosite în finala cupei:

Europa Alba Iulia: M. Lasc – D. Lupşan, H. Marian, Andreica, Circov, Apetri, Rada, A. Miclea, Bratu, M. Cristea, Haiduc. Antrenor: Mihai Manea.

Viitorul Sântimbru: Conţiu – C. Hălălae, Ruscă, Cătălina, G. Antal, Aldea, Pisoiu, Bratima, E. Hălălae, Crețiu,Pușcaș.

URL scu

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloș omânia are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA (VIDEO)

Ziua Constanta acum 30 minute
România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.ro "Am avut consultări cu Camera Exp

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum 42 minute
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Surse Studentul care și-ar fi incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Tribunalul Constanța a decis arestarea

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum 2 ore
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale, a anunţat, vineri, preşedintele formaţiunii, Mihai Apostolache, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, conform știripesurse.ro. "Partidul România în Acţiu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Festivalul UNTOLD este 91% sold out

Ziua Constanta acum o ora
UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, se pregătește pentru o nouă ediție memorabilă. Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că abonamentele

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum 57 minute
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de poştă. Anunţul Guvernului

Mediafax acum 20 minute
„Datorită ordonanţei de urgenţă aprobate astăzi, deciziile de recalculare a pensiilor după noile principii: contributivitate, stabilitate în muncă, solidaritate şi sustenabilitate vor ajunge în termenul asumat la beneficiari”, a declarat ministrul M

Vremea

București
acum

30°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°