Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intrarea Greciei în faliment ar putea depinde de un singur vot în Parlamentul elen. Vezi aici ce spun "trădătorii" din partidul aflat la putere

Publicat in Gandul, luni 27 iunie 2011 ·

Intrarea Greciei în faliment ar putea depinde de un singur vot. Patru deputaţi eleni din partidul aflat la putere, PASOK, şi-au manifestat dezacordul faţă de măsurile de austeritate pe care Grecia trebuie să le adopte pentru a beneficia de al doilea plan de salvare a economiei, de 120 de miliarde de euro, din partea CE, FMI şi a altor instituţii bancare, informează Ekathimerini.

Fără tranşa din iulie, în valoare de 12 miliarde de euro, din actualul acord, Grecia va intra în faliment. Continuarea primului acord şi semnarea celui de-al doilea depind însă, integral, de votul din Parlamentul elen privind măsurile de austeritate bugetară. Cu toate acestea, guvernul, în frunte cu noul ministru de finanţe, Evangelos Venizelos, nu au reuşit încă să îi convingă pe toţi cei 155 deputaţi socialişti să sprijine măsurile de austeritate, miercuri, atunci când Parlamentul va încheia dezbaterea privind acest pachet de măsuri, pe care îl va supune votului. Pentru că în Parlamentul elen sunt 300 de reprezentanţi, cele patru voturi pe care le-ar putea pierde puterea de la Atena ar putea face ca falimentul Greciei să depindă de un singur vot.

"Pentru orice deputat, acestea sunt cele mai chinuitoare zile ale vieţii"

Parlamentarul Alekos Athanasiadis, membru al partidului aflat la putere, spune că se va opune măsurilor de austeritate. "Nimic nu s-a schimbat pentru mine. Vreau să fie clar că nu voi vota pentru planul fiscal pe termen mediu. Eu nu mă opun guvernului din toate punctele de vedere, dar sunt de părere că unele întreprinderi publice nu ar trebui vândute", a declarat el sâmbătă pentru SkaiTV.

Thomas Robopoulos, un alt parlamentar al puterii, a declarat la rândul său că ia în considerare posibilitatea de a vota împotriva măsurilor de austeritate. El a mai spus că va demisiona, cel mai probabil, după ce va da votul său împotriva guvernului PASOK. Chryssa Ar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 22 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum o ora
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Temperaturi mai ridicate şi puţine ploi. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Următoarele 4 săptămâni se anunță a fi mai calde decât normalul perioadei, dar cu un deficit important de precipitații. Săptămâna 27 mai – 3 iunie Temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în vestul, nordul, nord-estul și loc

Cod galben de furtuni în 7 judeţe / Cum va fi vremea în Bucureşti

HotNews acum 27 minute
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă pentru şapte judeţe, până la ora 21.00 şi anunţă cantităţi însemnate de precipitaţii. Ploaie torentialaFoto: Shutterstock În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei instabi

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum o ora
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°