Instituţiile de învăţământ din centrul universitar Iaşi pun la dispoziţie aproximativ acelaşi număr de locuri ca şi anul trecut.
Cea mai veche universitate din ţară oferă şi cele mai multe locuri la prima sesiune de admitere din acest an. În total la „Cuza“ sunt disponibile 6.680 de poziţii, dintre care 3.360 sunt finanţate de la bugetul de stat. Numărul locurilor cu taxă este mai mare, acesta fiind de 3.500.
Noutatea din acest an de la Universitatea „Cuza“ este că una dintre cele mai solicitate specializări, cea de Drept, va introduce din nou examenul de admitere.
„Propunerea mea a fost să utilizăm testele grilă. Astfel şi evaluarea va fi mai uşoară, iar eventualele contestaţii mai simplu de remediat. Testele vor fi concepute pentru un nivel mediu de către cadrele universitare de la Facultatea de Litere", a explicat prof. dr. Tudorel Toader, decanul Facultăţii de Drept.
Testul la limba română va avea o pondere de 50% din nota finală, cealaltă jumătate fiind reprezentată de media anilor de studii şi cea de la Bacalaureat. Pe locul al doilea în ceea ce priveşte oferta la admitere din vara aceasta se clasează Universitatea Tehnică. Instituţia de învăţământ superior pune la dispoziţie tinerilor 4.506 de locuri la admitere, dintre care 2.956 sunt bugetate.„Noi am solicitat de la Minister acelaşi număr de locuri ca şi anul trecut şi ne-a fost aprobat. Şi repartizarea pe facultăţi este similară“, a precizat Dan Găluşcă, purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice.
Anul acesta oferta este generoasă şi la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, unde sunt disponibile 862 de locuri, dintre care 494 fără taxă.