Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul îşi etalează forţa, lansând 14 rachete balistice în cadrul unor manevre "de apărare”

Publicat in Jurnalul, marți 28 iunie 2011 ·

Foto: JUNG YEON-JE / AFP Iranul a lansat, marţi, 14 rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune, în cadrul exerciţiilor tradiţionale de apărare destinate prezentării forţei sale şi descurajării Israelului şi Statelor Unite de a ataca militar Republica Islamică, relatează AFP.

Gardienii Revoluţiei, forţa de elită a regimului de la Teheran, care controlează programul de rachete iranian, au lansat un "Ghadr”, cu rază medie de acţiune (1.800 până la 2.000 km) şi alte 13 modele de rachete cu rază scurtă de acţiune: "Zelzal” (400 km), Shahab 1 şi Shahab 2 (300-500 km), potrivit generalului Amir Ali Hajizadeh, comandantul forţelor aeriene.

Tirurile au fost lansate în cadrul celor 10 zile de "manevre defensive” lansate luni de Gardienii Revoluţiei, care efectuează anual exerciţii de acest tip foarte mediatizate.

"Ghadr”, care poate, teoretic, să atingă Israelul, inamicul numărul unu al Iranului, precum şi bazele americane din Orientul Mijlociu, este o versiune îmbunătăţită a rachetei cu carburant lichid "Shahab”-3 iraniană, dezvoltată pornind de la modelul "No-dong” nord-coreean, potrivit experţilor occidentali. "Shahab” 1 şi 2, precum şi Zelzal sunt derivate din vechiul "Scud” sovietic.

Chiar dacă Teheranul a prezentat acest manevre drept "un mesaj de pace şi prietenie pentru ţările din regiune” şi a afirmat că ele nu ameninţă "nici o ţară”, generalul Hajizadeh i-a desemnat în mod clar pe destinatarii acestei demonstraţii de forţă. "Rachetele iraniene sunt îndreptate către ţintele americane din regiune şi către regimul sionist”, a afirmat acesta într-un interviu acordat agenţiei oficiale de presă IRNA. "Cu rachetele noatre cu rază de 2.000 de kilometri de acţiune putem atinge regimul sionist care nu este decât la 1.200 km distanţă de Iran”, a subliniat acesta.

Israelul şi Statele Unite au declarat în mai multe rânduri că nu exclud even

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 4 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°