Mulţi elevi care au susţinut ieri proba de limba şi literatura română din cadrul examenului de bacalaureat 2011 au făcut, la subiectul trei, o confuzie care ar putea duce din start la pierderea a 30 de puncte. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
1 /.
UPDATE 18.00. "Subiectul este clar, baremul este clar, corectorii trebuie să respecte baremul şi sunt convins că o vor face cu maximum de profesionalism. Elevii care au învăţat vor lua notă bună, ceilalţi vor lua note mai mici", a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
UPDATE 15.45. Ministerul Educaţiei a anunţat că nu s-a luat încă o decizie finală în privinţa punctării sau nepunctării celor ce au făcut această confuzie la proba de limba şi literatura română din cadrul bacalaureatului 2011.
Reprezentanţi ai ministerului precizează că declaraţia dată pentru EVZ de Tudorel Uriu, consilier în minister, nu este una oficială, ci trebuie considerată exclusiv ca opinie a unui critic literar.
Au căzut în capcană
Cerinţa era ca ei să redacteze un eseu despre particularităţile de construcţie a personajului dintr-un text dramatic aparţinând lui I.L Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu. Greşeala multora a fost să aleagă să-l caracterizeze pe Ştefan Gheorghidiu, din romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", sau alte personaje din proza scurtă a lui Caragiale ori poemele lui Marin Sorescu. Toţi aceştia nu vor fi punctaţi.
"Precizarea text dramatic este subliniată în formularea subiectului tocmai pentru a atrage atenţia elevilor asupra faptului că referirea la un text aparţinând genului dramatic este decisivă pentru evaluarea răspunsurilor", spune Tudorel Urian, consilier al ministrului Educaţiei.
Acesta a fost un test - capcană pentru elevi. "Prin modul în care a fost formulat subiectul este testată şi capacitatea elevilor de a distinge între genurile şi speciile litera