Cateva date despre evolutiile politice si economice. Conform datelor vehiculate in presa si din unele surse semi-oficiale, “placerea libiana” a costat tarile participante la aceasta “fantezie orientala” aproape un  miliard si jumatate de dolari americani. Imparteala este cunoscuta numai celor care probabil administreaza asemenea socoteli, in orice caz BBC a anuntat astazi ca partea Marii Britanii ar fi 250 de milioane de lire sterline, care fac 400 de milioane de dolari sau respectiv 281 de milioane de euro. Daca asta este partea britanicilor probabil ca nota franceza ar putea fi asemanatoare. Avand in vedere ca intr-o sedinta a Senatului American s-a vorbit de doua milioane de dolari pe zi – contributia americana, asta inseamna inca 200 de milioane, deci am trecut miliardul. Restul pana la al doilea miliard este impartit de toti membri NATO, mai mult sau mai putin frateste. Aliantele costa chiar cand nu sunt eficiente. Asta inseamna ca va trebui mult petrol pentru a-ti recupera banii. Aici lucrurile stau mult mai prost. Surse credibile (adica baietii din OPEC) prezinta o situatie extrem de problematica legata de petrolul libian.  Din totalitatea petrolului libian, 70% se afla pe teritoriile detinute de Gaddafi sau in disputa militara directa, in vestul tarii sau in regiunea centrala, pe care rebelii nu reusesc sa o cucereasca. Bazinele petrolifere  Ghadames si Murzuq sunt in posesia trupelor colonelului,  bazinul cel mai bogat Sirte se afla in disputa continua si trece de la o parte la alta fara nici o posibilitate de a comercializa petrolul acestui bazin. Singura sursa ramane bazinul estic  Sarir si conducta care ajunge la Tobruk. Aceasta sursa aproape ca reuseste sa satisfaca nevoile rebelilor pentru a asigura combustibilul trupelor si a regiunii pe care o stapanesc. Cat despre banii si aurul libian – din cele 6 miliarde in aur, 4 se afla in Libia in mana lui Gadd