Dorin Spineanu In ultima vreme, si din ce in ce mai des, niste tipi cu gusa mare oralizeaza, ca tarcovnicii, mai mult pe nas, pentru ca au gura plina, cum ca, vezi Doamne, Spineanu da ortu' popii. Spineanu n-are de gand sa dea nici un ort la nici un popa, si chiar daca Spineanu ar da ortu' vreo unui popa, ala cui dracu' i-ar taia chitanta. Se tot exploateaza teme pe care din pudoare le evit (boala, moartea, suferinta) de niste indivizi a caror unica preocupare este sa-ti umple paharele din banii altora si sa barfeasca pe seama sanatatii celor care au intr-adevar ceva de spus. Atentie! Stiu ca mi s-au pregatit prapurii, niste colaci s-or gasi ei, in schimb atentie la lumanarea dreapta, care va ramane dreapta oricat va arde, pentru ca are o tija de argint, la care nu e bine sa stati cu spatele. Dincolo de morbidul acestei situatiuni, nu cred ca suferinta, in general, trebuieste luata ca o implinire sufleteasca a unor mediocri provinciali de Bahlui. Sunt satul pana peste cap de impostura si ipocrizia care domina asa-zisa cultura din acest oras amarat, trist, cu propensiuni bovarice, si pentru asta sunt gata sa nu fac sa izbucneasca in ropote de aplauze niste actorasi betivi care isi scot cartile pe banii lor, la edituri obscure, carti pe care nu le baga nimeni in seama. Okay, la nunta mea va cadea o stea si voi da foc la paduri de brazi paltinasi, si voi elibera foarte multi ocnasi, pentru bucuria voastra. Este ingrozitor sa te bucuri de suferinta altuia, atata vreme cat tu ai fost o viata intreaga bolnav de ura, invidie, ranchiuna si o mediocritate pe care nu ai putut sa ti-o depasesti niciodata. Imi pare rau pentru voi, baieti, mai raman, si ocazional, va mai belesc de nu va vedeti. De altfel, vara asta imi deschid salonul de machiaj natural, asa ca o sa purtati cu totii insemnele civilitatii urbane, marca Spineanu.
Dorin Spineanu In ultima vreme,