Deputaţii greci dezbat, zilele acestea, noi măsuri de austeritate. Soarta economică a ţării depinde de rezultatul votului din Parlament. Sursa: REUTERS
Parlamentarii greci au început ieri să dezbată noul pachet de măsuri de austeritate care trebuie aprobat până la sfârşitul acestei săptămâni pentru ca statul elen să primească o nouă tranşă din împrumutul extern contractat anul trecut şi să demareze negocierile pentru un al doilea plan de asistenţă financiară.
În lipsa celei de-a cincea tranşe, în valoare de 12 miliarde de euro, Grecia riscă să intre în incapacitate de plată după 15 iulie, trăgând, astfel, în jos şi celelalte economii fragile din Zona Euro.
La sfârşitul săptămânii trecute, liderii celor 17 state din Zona Euro au convenit cu delegaţia elenă condusă de premierul Georgios Papandreou asupra unui plan de redresare a deficitului bugetar pentru perioada 2012-2015. Acest plan, cel supus dezbaterii de zilelele acestea din Legislativul de la Atena, urmează să genereze economii în valoare de 28,4 miliarde de euro până la sfârşitul perioadei amintite.
Guvernul, prins la mijloc
Calculele guvernului socialist - ce a primit marţea trecută un vot de încredere în Parlamentul în care are o majoritate de doar cinci voturi - au fost date peste cap după ce mai mulţi deputaţi au contestat noul pachet de măsuri de austeritate. Cel puţin patru deputaţi socialişti au avertizat că nu vor susţine noile măsuri de austeritate în sesiunea de vot programată pentru miercuri.
De cealaltă parte, liderul opoziţiei conservatoare, Antonis Samaras, deşi supus unor puternice presiuni externe pentru a accepta planul de austeritate, a avertizat că nu îl va susţine integral.
Cancelarul german Angela Merkel îi avertizase pe conservatorii greci, care au cedat puterea în 2009 socialiştilor, să îşi asume "responsab