Gigantul din Mountain View a lansat reţeaua de socializare Google+, o nouă tentativă a companiei de a detrona Facebook, cea mai ambiţioasă încercare a companiei în această direcţie de la începutul mandatului de director general al lui Larry Page, în luna aprilie.
"În trecut, şi-au permis să facă greşeli cu iniţiativele de socializare. Nu mai au acest lux. Companiile care au succes în zona socială a internetului vor câştiga vizitatorii şi accesările, vor obţine fidelitatea utilizatorilor şi, în final, banii din publicitate care sunt acum atât de importanţi pentru Google", comentează Ray Valdes, analist la Gartner, citat de Reuters.
Platforma Google+ este disponibilă pentru testare, iar structura este similară cu cea a Facebook, construită în jurul fotografiilor de profil şi fluxurilor de informaţii despre prietenii utilizatorului şi despre subiectele care îl interesează.
Analiştii consideră că va fi dificil pentru oricine să convingă internetul să adere la un nou serviciu de socializare online.
"Cu cât Facebook atrage mai mulţi utilizatori, cu atât mai greu va fi pentru Google să-i fure", comentează un analist al Hudson Square Research, adăugând însă că popularitatea Google pe căutări online şi e-mail ar putea ajuta compania în zona reţelelor sociale.
Potrivit unor firme de cercetare, Facebook are în prezent circa 700 milioane de utilizatori.
Pentru a-şi diferenţia serviciu de cel al Facebook, Google susţine că propria reţea de socializare are o abordare superioară faţă de intimitate şi de securitatea datelor utilizatorilor, chestiune care a declanşat în trecut numeroase controverse pentru ambele companii.
O caracteristică importantă a Google+ este organizarea prietenilor şi cunoştinţelor în aşa-numite "cercuri", utilizatorul având opţiunea să publice poze, clipuri video şi alte informaţii care vor putea fi accesate doar de grup