Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Ieşirea revizionistă a istoricului Traian Băsescu a fost comentată în fel şi chip, nu simt nevoia să mai adaug şi eu ceva la fondul problemei. Dar întreaga întâmplare permite şi o concluzie finală, ce merită trasă pentru că descrie un fenomen pe cât de penibil, pe atât de dăunător.
Peste noapte, intelectualii lui Băsescu, de la Bruxelles şi până în presa locală, s-au simţit trădaţi şi au simţit nevoia să reacţioneze cumva. Între cei mai mulţi dintre ei şi preşedintele iubit s-a săpat o prăpastie. Mulţi dintre aceşti oameni sunt monarhişti sau au o părere bună despre Casa Regală sau, pur şi simplu, au găsit timpul să citească nişte cărţi de istorie. De aici un sentiment de jenă, pe alocuri chiar de indignare. Mulţi dintre ei sunt de dreapta şi chiar cred în valorile dreptei. Şi iată că filozoful care a avut curajul să condamne comunismul după ce intraserăm deja în NATO dovedeşte păreri de neiertat. Să nu fie
Băsescu acel cavaler pe cal alb care lupta cu corupţia, cu neo şi cripto, cu baronii şi judecătorii? Se prăbuşea o lume ...
De fapt, o asemenea lume nu a existat niciodată decât în mintea acestor oameni. Cariera politică a lui Traian Băsescu a fost marcată mereu de un cameleonism perfect. El ia tot timpul culoarea cea mai favorabilă momentului electoral dat. Acum trăim o excepţie. Traian Băsescu nu mai candidează şi, ici şi colo, din când în când, îi putem zări şi culorile reale.
A fost de stânga un deceniu şi mai bine, atât timp cât stânga reprezenta trei pătrimi din voturi. Era loc. Pe urmă a devenit, peste noapte, de dreapta. În aceeaşi perioadă a atras de partea lui o serie de intelectuali prin două metode simple: le-a cântat în strună sau le-a oferit poziţii onorante şi bine plătite în ţară şi în afară. Sau amândouă. S-a făcut
