Egiptul va fi instabil pentru o perioadă îndelungată de timp. Regiunea Golfului va fi martora unei perioade de destabilizare, poate chiar dezintegrare a unor state precum Yemen, Libia, Arabia Saudită sau Bahrain iar ascensiunea Frăţiei Musulmane în Egipt va fi un catalizator pentru mişcările soră din alte ţări, prezice analistul israelian Shmuel Bar.

Interviu din dosarul Noul Orient Mijlociu, publicat în ediţia FP România nr. 22 (mai/iunie 2011).

Ce înseamnă puterea poporului pentru stabilitatea Orientului? Pentru status-quo?

Orientul Mijlociu a cunoscut perioade de influenţă din partea puterilor extra-regionale, adaptându-se balanţei de putere dintre acestea. Aşa s-a întâmplat în timpul perioadei colonialiste (dominaţia Marii Britanii şi a Franţei), al Războiului Rece (competiţia dintre Statele Unite şi URSS) şi a dominaţiei americane, odată cu sfârşitul acestuia. În ultimele două decenii, regiunea a fost caracterizată prin conflictul dintre forţele pro status-quo şi cele anti-status-quo. Primele erau reprezentate prin regimurile existente în Egipt, Tunisia, Iordania, Arabia Saudită ş.a., iar cele din urmă, prin Iran, mişcarea islamică, Hezbollah şi aliaţii acestora. Vreme de mai bine de două decenii, Statele Unite au fost superputerea predominantă în regiune şi principala forţă de menţinere a status-quo-ului, prin sprijinul acordat celor dintâi. Dar astăzi, Orientul Mijlociu traversează un val de schimbări majore. Revoluţiile din Tunisia, Egipt şi Libia sunt rezultatul evoluţiilor din interiorul ţării: stagnare economică, alienare socială profundă, pierderea capacităţii de descurajare internă a regimurile osificate, aflate sub conducerea unor lideri îmbătrâniţi. În următorii 3 până la 5 ani, Orientul Mijlociu va traversa o perioadă de schimbări şi presiuni constante. Acestea vor fi diferite, de la o ţară la alta, dar, cu siguranţă, Egiptu