Sănătatea copiilor orădeni mai poate fi îmbunătăţită. Rezultatele programului de screening a stării de sănătate a elevilor de clasa a I-a şi a V-a finanţat de Primărie arată că un număr mare de copii au probleme cu dantura şi vederea, iar o parte din ei suferă de anemie şi lambliază.
Programul, finanţat în premieră naţională de municipalitatea orădeană, s-a desfăşurat în perioada 4 aprilie - 20 iunie. Din suma totală de 110.000 lei alocată de Primărie, s-au cheltuit efectiv doar 45.000 lei, pentru că o parte din examinări au fost făcute de medici cu titlu gratuit şi pentru că mulţi părinţi au refuzat să îşi dea acordul pentru ca micuţii să facă aceste analize.
Astfel, din totalul de 3.614 de elevi de clasele a I-a şi a V-a din cele 30 de şcoli orădene s-au înscris în program doar 2.489 de copii, din care 1.293 elevi de clasa întâi şi 1.196 elevi de clasa a V-a. "Noi am solicitat părinţilor acordul în scris înainte de demararea acţiunii, fapt pentru care, în final, doar 65% din elevii de clasa a I-a şi a V-a au participat la aceste analize", a declarat viceprimarul Rozalia Biro, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Biro şi-a exprimat convingerea că la următoarele ediţii ale programului numărul orădenilor care îşi vor da acceptul pentru verificarea stării de sănătate a copiilor lor va fi mai mare.
Anemici şi cu lamblii
Demarat la iniţiativa grupului de consilieri locali ai UDMR, programul de screening a cuprins investigaţii medicale printre care s-au numărat hemoleucograma, audiograma, examenul coproparazitologic, examen oftalmologic şi o consultaţie stomatologică.
În urma analizării probelor biologice, din cei 1.293 de copii, 98 (7,58%) au fost depistaţi cu anemie şi 130 (10,05%) cu lambliază. La fel, din cei 1.196 de elevi de clasa a V-a, 36 au avut anemie (3,01%) şi 114 (9,53%) lambliază. În urma audiogramei, care a fost efectu