Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Christine Lagarde, fosta campioană la înot sincron care se aşază la cârma FMI

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 iunie 2011 ·

Ministrul francez de finanţe, care şi-a anunţat victoria pe Twitter, a promis că nu îşi va concentra toată atenţia asupra Europei, dar ar putea fi forţată să facă acest lucru dacă criza din Grecia se extinde din nou în alte ţări.

Ministrul francez de finanţe Christine Lagarde, 55 de ani, a devenit prima femeie care va conduce Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar este nevoită să îşi înceapă mandatul în forţă din cauza problemelor cu care se confruntă Grecia, potrivit BBC News.

Lagarde este extrem de respectată în rândul oficialilor din întreaga lume. "Suntem în situaţia stranie în care avem un alt european drept favorit pentru şefia FMI, dar un european imposibil de rivalizat având în vedere calităţile personale şi profesionale pe care le are", declara ministrul adjunct de finanţe al Rusiei Serghei Storchak înaintea anunţului oficial.

"Se evidenţiază clar ca lider. Este foarte talentată şi are capacitatea de a lucra foarte bine cu miniştrii de finanţe şi şefii de stat", a declarat la rândul său Clay Lowery, fost asistent al secretarului trezoreriei americane.

A jucat un rol important în salvarea euro

Un moment-cheie care a ilustrat clar modul în care Lagarde ar face faţă unei crize din poziţia de director al FMI a fost cel de la începutul lunii mai a anului trecut, când miniştrii de finanţe au fost obligaţi să acţioneze rapid pentru a evita prăbuşirea monedei euro. În ziua respectivă, ministrul german de finanţe a lipsit din motive de sănătate, iar timp de mai multe ore biroul temporar al Christinei Lagarde a devenit centrul negocierilor globale, scrie Bloomberg Businessweek.

Lagarde este o figură impunătoare care preferă costumele bine croite, vorbeşte o engleză perfectă şi dispune de abilităţi de negociere solide clădite în cei 24 de ani în care a lucrat ca avocat corporatist, dintre care şase ca preşedinte al

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 4 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum 23 minute
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Ministrul Apărării: O armată bună trebuie să fie o armată de profesionişti, dublată de o rezervă de voluntari: Ced că va fi dorinţă din partea tinerilor între 18 şi 35 de ani

HotNews acum o ora
O armată bună trebuie să fie o armată de profesionişti, dublată de o rezervă, ca în toate ţările NATO, a declarat, duminică, ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu. El a spus că rezerva de voluntari este acum de 4.700 de oameni, iar aceasta va

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°