Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toţi profesorii care au supravegheat BAC-ul la liceul din Geoagiu sunt cercetaţi de Poliţie

Publicat in Adevarul, joi 30 iunie 2011 ·

Supraveghetorii şi membrii comisiei de examen de la Colegiul Tehnic „Alexandru Borza” din Geoagiu şi cei de la Colegiul Naţional «Aurel Vlaicu» din Orăştie, de care aparţine primul centru de evaluare, se află în atenţia organelor de Poliţie, care au deschis o anchetă în cazul celor 111 elevi eliminaţi de la bacalaureat.

UPDATE, ORA 17.00

Profesorii care au supravegheat proba de matematică a examenului de bacalaureat în oraşul Geoagiu au fost chemaţi, în această după-amiază, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara pentru explicaţii.

Inspectorii au deschis o anchetă în care sunt vizate aproximativ 30 de persoane.

Supraveghetorilor şi membrilor de comisie li s-a cerut să precizeze cum au ajuns fiţuicile pe masa elevilor.

“Nu ştim care sunt acuzaţiile care ni se aduc. Ni s-a spus doar ca la o anumită oră să ne prezentăm la Inspectorat. Lucrurile sunt, oricum, mult mai grave decât se lasă să se înţeleagă. Altfel, cum explicaţi faptul că, iniţial, părinţii şi copiii au fost revoltaţi, iar, apoi, s-au calmat din senin?”, a spus unul dintre profesori.

La Colegiul Tehnic “Alexandru Borza” proba de matematică s-a susţinut în şapte săli.

În cinci dintre acestea s-au descoperit, ieri, fiţuici.

După verificarea imaginilor de pe camerele de luat vederi, inspectorii şcolari susţin că nereguli au existat şi în celelalte două săli, unde, de asemenea, s-ar fi copiat.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au solicitat anularea lucrărilor, însă acest lucru a fost refuzat de comisia de examen.

“O să verificăm lucrările, iar dacă vor fi identice, se vor anula. Vom verifica chiar şi lucrările de limba şi literatura română. Am transmis o listă cu toţi supraveghetorii de la Geoagiu către Poliţie. Acuzaţiile pornesc de la neglijenţă până la abuz în serviciu”, a declarat inspectorul şcolar general Ale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°