Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oresa creşte miza la Somaco

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 iunie 2011 ·

Cu doar o lună înainte de căderea Lehman Brothers, în septembrie 2008, Consiliul Concurenţei anunţa că a aprobat preluarea de către compania suedeză de investiţii Oresa Ventures a trei fabrici de la Somaco Bucureşti. Pentru 32,5 milioane de euro, un preţ considerat uriaş în prezent, Oresa a cumpărat sucursalele Somaco din Buzău, Roman şi Adjud, specializate în producţia de prefabricate şi BCA. Piaţa locală de construcţii a fost secerată de atunci, dar după trei ani, în loc să contabilizeze pierderile, Oresa anunţă noi investiţii.

Pentru "doar" patru milioane de euro, Somaco a achiziţionat fabrica de elemente prefabricate din beton G&D Teiuş, judeţul Alba, urmând să investească în extinderea gamei de produse alte două milioane de euro.

Preţul achiziţiei nu este însă un chilipir, spune Cornel Marian, managing director al Oresa în România, companie prezentă pe piaţa locală încă din 1995, având în portofoliu şi producătorul de lacuri şi vopsele Fabryo Corporation.

Reprezentantul Oresa spune despre noua achi­ziţie că din punctul de vedere al activelor şi poziţiei strategice a fabricii este un preţ bun, dar raportat la banii generaţi de această afacere în actuala perioadă, s-ar putea să fie un preţ mare. În schimb, el recu­noaşte că banii plătiţi în 2008, la intrarea în afacerea cu prefabricate şi BCA, pentru cele trei fabrici, au fost mulţi chiar şi dacă nu ar fi venit criza.

În aceste condiţii, concluzia e simplă: prin continuarea investiţiilor, Oresa vrea să îşi asigure concurenţa şi clienţii că nu şi-a pierdut încrederea în piaţa românească, în ciuda scăderilor din ultimii ani. "Dacă am fi plătit un preţ mare, dar ne-am fi pierdut încrederea, ne-am fi luat banii pe care putem să-i luăm şi să îi mutăm în altceva, pentru că noi suntem administratori de bani (...). N-am mai fi pus bani aici dacă n-am crede că putem să facem bani. Noi punem

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 39 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 49 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 36 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum o ora
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 19 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 2 ore
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 2 ore
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°