Situaţia financiară precară din „Ştefan cel Mare" a inflamat spiritele la Dinamo. Borcea le-a declarat război colegilor din acţionariat, Badea şi Săvulescu, pe motiv că ambii încearcă să conducă clubul fără să investească bani.
Chiar şi aşa, pe „uscat", a apărut o nouă miză în războiul Borcea - Badea: numirea antrenorului. Primul îl vrea pe Ionuţ Chirilă, un tehnician neexperimentat, dar „ascultător", în timp ce Badea negociază rămânerea lui Andone.
Între timp, echipa pierde
Chiar dacă, mai mult, face naveta pe ruta SUA-România, Borcea a decis să preia din nou hăţurile, fiind nemulţumit de managementul colegilor săi. „A început să vorbească mult şi prost. La Dinamo pot fi înlocuiţi şi Săvulescu, şi Badea, şi Borcea", i-a transmis preşedintele executiv lui Săvulescu. Dacă şefii sunt concentraţi pe lupta pentru putere, Dinamo îşi vede de treabă în cantonamentul din Austria.
Miercuri seară, „câinii" au jucat un amical cu nemţii de la Ingolstadt (liga a II-a, locul 14), pe care l-au pierdut cu 1-0. Roş-albii au început în formula: Curcă - Cazacu, Moţi, Grigore, Pulhac - Alexe, Kone, Bakaj, C. Munteanu - L. Ganea, Dănciulescu. În repriza a doua au jucat: Naumovski (Bălgrădean) - Rus, Găman, Diabate, Muşat - Chiacu, Mărgăritescu, Pătraşcu, Păun - Ţucudean, Bucă.
A fost al doilea amical al verii, după cel cu kosovarii de la Trepca, adjudecat cu 4-0. Următorul meci de verificare, mâine, cu elveţienii de la Basel, ora 17.30.
De ce insistă Borcea pentru Chirilă
- Este un tehnician tânăr (44 ani), care se pliază pe proiectul „New Dinamo". În 1994, au fost promovaţi la prima echipă, fotbalişti crescuţi de Chirilă precum regretatul Hîldan, Florentin Petre, Cezar Dinu şi Mihai Tararache.
- Este un preferat al lui Mircea Lucescu, antrenorul în care Borcea are încredere.
- Cu Chirilă pe bancă, Borcea ar putea să controleze ş