Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Eagles au deschis seria festivităţilor desfăşurate cu ocazia nunţii regale la Monaco

Publicat in Jurnalul, vineri 1 iulie 2011 ·

Foto: Benoit Tessier / REUTERS Concertul formaţiei The Eagles, la care au asistat Albert al II-lea de Monaco şi logodnica acestuia, Charlene Wittstock, joi seara, pe stadionul Louis II, a inaugurat ceremoniile ocazionate de nunta princiară, într-o atmosferă de sărbătoare, în prezenţa a 15.000 de locuitori şi vizitatori ai principatului, transmite AFP.

La finalul concertului, cu puţin după miezul nopţii, în timp ce luminile se reaprindeau pe stadion, iar logodnicii erau încă în picioare pentru a îi aplauda din tribuna oficială pe solişti, mulţimea adunată pe peluza arenei de fotbal l-a aclamat îndelung pe prinţ, scandând 'Mulţumim!' şi 'Bravo!' pentru acest concert gratuit.

Albert al II-lea şi Charlene Wittstock, a căror cununie civilă are loc vineri după-amiază, urmată sâmbătă de cea religioasă, au apărut surâzători şi destinşi, au avut gesturi tandre reciproce şi discuţii complice, printre membrii familiilor şi prietenilor lor, aşezaţi ca şi ei pe scaune albe din plastic. Charlene Wittstock a apărut îmbrăcată cu o pereche de pantaloni închişi la culoare şi cu o bustieră neagră ce a permis să i se vadă umerii de fostă înotătoare. Pentru a contrazice zvonurile din ultimile zile care dădeau de înţeles că este extrem de afectată de un presupus nou copil din flori al prinţului, fiind pe punctul de a pleca în Africa de Sud, ea a schiţat câţiva paşi de dans împreună cu Albert al II-lea la sfârşitul concertului ce a durat mai mult de două ore.

The Eagles, care au interpretat celebrul lor hit 'Hotel California' la nici 10 minute de la începerea concertului, i-au dedicat prinţului Albert al II-lea, îmbrăcat cu o vestă neagră, melodia intitulată 'Love will keep us alive'. În tribuna oficială se mai aflau sora prinţului, Caroline, şi copii acesteia, toţi dansând şi cântând.

Căsătoria civilă, programată pentru vineri, ora locală 17.00 (18.0

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 6 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 5 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 6 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 8 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 6 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 5 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°