Când nu predă engleza la liceul teoretic „Mihai Eminescu“, prinde cu undiţa crapi şi bibani. „Microbul“ bălţii îl are din copilărie de la tatăl său, alături de care mergea la pescuit prin împrejurimile Capitalei.
Bucureşteancă get-beget, Corina Diaconu are peştele în sânge. Cum de mai bine de 20 de ani locuieşte în oraşul de pe malul Borcei, niciodată nu şi-a refuzat o partidă de pescuit. Nu-i place să croşeteze în timpul liber sau să coasă goblen. O relaxează la maximum şi-i dau energie cele câteva ore petrecute la baltă. „ Pot să stau ore în şir la pescuit, indiferent de vreme. Nu pot să explic starea pe care o am, doar pescarii înfocaţi mă pot înţelege. Cel mai mult am rezistat 18 ore“, spune, zâmbind, Corina. Deşi soţul său nu este un mare amator de pescuit, îi înţelege pasiune şi o însoţeşte ori de câte ori are ocazia. Corina merge să pescuiască alături de o veche prietenă din facultate care locuieşte la Bucureşti. „De fiecare dată o anunţ şi pregătim din timp cele necesare pentru a merge pe baltă. În judeţul nostru am fost aproape peste tot: Belciugatele, Săruleşti, Căscioarele şi la Bugeac la Oltina. Când înnoptăm acolo mergem împreună cu familiile“, ne-a povestit Corina.
Omul bălţilor
La prima vedere, nimic n-o trădează pe Corina c-ar fi omul bălţilor. Minionă şi cochetă, femeia se transformă cu totul atunci când ajunge la pescuit. Dă pantofii cu toc pe cizmele de cauciuc până la brâu, pelerina de ploaie pe sacou şi salopeta pe fusta croită pe corp. „De obicei, mă adaptez foarte bine oricărei situaţii. Mai ales atunci când îmi place ceea ce fac“, spune femeia. Când începe să ne povestească de momeli, ace, plumbi, noduri, viermuşi şi râme, cu greu îşi poţi închipui că ai în faţă o profesoară de engleză. „Nu contează ce meserie ai. Toţi sunt oameni, iar pasiunile vin din suflet. Pescuitul este una dintre bucuriile vieţii mele. Şi la pen
