Mai are puţin şi atinge suta de ani, dar, duminică de duminică, merge la Catedrala Eroilor din Târgovişte, la slujbă. În uniforma militară, cu toate decoraţiile pe piept şi cu semnul de tanchist pe epoleţi. Colonelul în retragere Ion N. Mihai – pentru că despre dumnealui e vorba – locuieşte la curte, prin zona unde, odinioară, se afla cazarma Regimentului de care de luptă, azi dominată de câteva supermarketuri. Dintre cei care-l văd, puţini ştiu că domnul îmbrăcat în uniformă este un supravieţuitor al luptelor din vara anului 1941 pentru eliberarea Basarabiei, decorat cu Virtutea militară de război clasa a II-a[1]. Fiu de miner, colonelul veteran Mihai s-a născut la 20 aprilie 1914, în comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, într-o familie cu patru copii; mezinul, Constantin, încorporat la jandarmi, a murit într-un spital bucureştean, în 1943, rănit fiind în Ucraina, în urma unui bombardament, pe când executa misiuni specifice trupelor de ocupaţie. Ion Mihai, pe de altă parte, deşi a luptat în prima linie – şi nu o dată a văzut moartea cu ochii – a scăpat numai rănit. Inclusiv din Cotul Donului, din încercuire, avea să scape, şi asta numai datorită norocului şi a faptului că a fost tanchist. Şi încă unul venit în armată ca voluntar, în 1932, deşi era contingent 1936, pe timpul „revoltei ceferiştilor”, cum îi place să spună, dar, de fapt, tot într-o perioadă de mare criză economică, precum cea de azi, pe când rămăsese şomer. S-a instruit, desigur, pe străvechile Renault-uri model 1917, intrate în dotarea armatei române în 1919, şi rămase aşa, ca nişte relicve uşor modernizate, inclusiv în anii războiului, în vreme ce armatele celelalte aveau tancuri de două-trei ori mai performante, din toate punctele de vedere. A efectuat stagiul militar trei ani, până în 1935, la Regimentul de tancuri din Târgovişte, primul şi singurul din armata română la ora aceea, abia în 1939 formân