Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Excursii cu grupul în trecut

Publicat in Jurnalul, vineri 1 iulie 2011 ·

Am visat că e anul 1900, că am din nou 20 de ani, însă şi mintea mea de acum. Ştiam tot ce avea să urmeze, ştiam când vor muri oamenii pe care-i întâlneam şi ce avea să se întâmple cu memoria şi cu creaţia lor ulterior, între cele două războaie mondiale şi în comunism. În vis mi se permitea să-i conversez, să mă bucur de ce vedeam şi auzeam, dar nu să-i şi previn şi să schimb istoria.

De altfel, nici n-aş fi fost crezut. Tot ce puteam să prevestesc ar fi părut atât de improbabil, încât ori aş fi fost luat drept un escroc, care îşi face un nume profeţind gro­ză­vii, ori aş fi fost internat la casa de nebuni, secţia deliranţi. În vis aveam în permanenţă în preajmă un înger invizibil, care-mi zicea "asta da" şi "asta nu", fapt care simplifica situaţia. Practic, nu aveam nici un câştig, afară de spectacolul epocii trăit în timp real.

Ca să te îmbogăţeşti la Bursă, e destul să ştii ce are să urmeze cu o zi înaintea celorlalţi jucători. Nu-i însă nici o afacere să te muţi cu totul în alte veacuri. Ai un singur beneficiu: înţelegi că eşti în întregime doar omul secolului al XX-lea, al locului în care te-ai născut şi format şi al mediului în care ai trăit. Întorcându-te la 1900, ar însemna să fii altul. Şi cazi din nou în nonsens. Nu poţi să fii dintr-odată şi tu, şi altcineva. Uite cum devine chestiunea – i-am zis îngerului – nici nu pot să modific viitorul, nici nu pot dovedi că am făcut un mic ocol pe la 1900.

Visul avea ceva din turismul ieftin pentru pensionari: treci rapid prin nişte oraşe, catedrale şi muzee, ca să te poţi lăuda că ai vizitat anul 1900. De altfel, mi-a confirmat-o şi îngerul, că se organizează şi vise colective în trecut. Doar că grupurile sunt alcătuite din persoane adunate la întâm­pla­re de pe tot globul, care n-au cum să se întâlnească şi treze, ca să discute ce-au visat şi să se veri­fice în amintiri unele p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, debut cu victorie la Euro-2024: Iaremciuk – Nu există scuze. Românii au câştigat - îi felicit pentru victoria lor

News.ro acum 50 minute
Fotbalistul ucrainean Roman Iaremciuk a declarat, luni, după meciul cu România, scor 0-3, că tricolorii eu meritat victoria şi că el şi colegii săi nu au scuze. "Nu există scuze. Nu am arătat jocul nostru astăzi şi nu am urmat indicaţiile antrenorul

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Șeful Poliției Cluj, şeful Serviciului Rutier din instituţie şi doi poliţişti rutieri, reţinuţi de DNA

Ziare.com acum o ora
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reţinut luni, 17 iunie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii, în dosarul în care luni au avut l

În ce lume trăim? Copii torturați la o fundație din Botoșani. Erau bătuți și puși să stea în genunchi până la opt ore

Botosani News acum 2 ore
Mai mulți copii au fost torturați la o fundație din județul Botoșani. Anchetatorii au scos la iveală detalii de-a dreptul năucitoare. Minorii erau obligați să ia parte la acțiuni religioase, erau puși să muncească forțat și chiar puși să stea de la

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 7 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 7 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Zeci de trenuri de călători, deviate mai multe săptămâni. Zonele în care au loc lucrări pe calea ferată

Ziare.com acum 2 ore
Continuarea lucrărilor de reînnoire a infrastructurii feroviare în România creează mari probleme pe anumite rute, iar CFR anunţă călătorii care le folosesc să se pregătească pentru perturbări în mersul trenurilor. Compania Națională de Căi Ferate a

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum o ora
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

27°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°