Am visat că e anul 1900, că am din nou 20 de ani, însă şi mintea mea de acum. Ştiam tot ce avea să urmeze, ştiam când vor muri oamenii pe care-i întâlneam şi ce avea să se întâmple cu memoria şi cu creaţia lor ulterior, între cele două războaie mondiale şi în comunism. În vis mi se permitea să-i conversez, să mă bucur de ce vedeam şi auzeam, dar nu să-i şi previn şi să schimb istoria.
De altfel, nici n-aş fi fost crezut. Tot ce puteam să prevestesc ar fi părut atât de improbabil, încât ori aş fi fost luat drept un escroc, care îşi face un nume profeţind grozăvii, ori aş fi fost internat la casa de nebuni, secţia deliranţi. În vis aveam în permanenţă în preajmă un înger invizibil, care-mi zicea "asta da" şi "asta nu", fapt care simplifica situaţia. Practic, nu aveam nici un câştig, afară de spectacolul epocii trăit în timp real.
Ca să te îmbogăţeşti la Bursă, e destul să ştii ce are să urmeze cu o zi înaintea celorlalţi jucători. Nu-i însă nici o afacere să te muţi cu totul în alte veacuri. Ai un singur beneficiu: înţelegi că eşti în întregime doar omul secolului al XX-lea, al locului în care te-ai născut şi format şi al mediului în care ai trăit. Întorcându-te la 1900, ar însemna să fii altul. Şi cazi din nou în nonsens. Nu poţi să fii dintr-odată şi tu, şi altcineva. Uite cum devine chestiunea – i-am zis îngerului – nici nu pot să modific viitorul, nici nu pot dovedi că am făcut un mic ocol pe la 1900.
Visul avea ceva din turismul ieftin pentru pensionari: treci rapid prin nişte oraşe, catedrale şi muzee, ca să te poţi lăuda că ai vizitat anul 1900. De altfel, mi-a confirmat-o şi îngerul, că se organizează şi vise colective în trecut. Doar că grupurile sunt alcătuite din persoane adunate la întâmplare de pe tot globul, care n-au cum să se întâlnească şi treze, ca să discute ce-au visat şi să se verifice în amintiri unele p
