O explozie a zguduit un imobil cu mai multe apartamente din centrul Braşovului. O femeie de 81 de ani a ajuns la spital cu arsuri de gradul 2 pe mâini şi pe faţă. Din primele cercetări, explozia s-a petrecut din cauza acumulării de gaze, iar deflagraţia a avut loc când femeia a încercat să aprindă aragazul.
O puternică explozie a avut loc în jurul orei 5 dimineaţa, în centrul Braşovului, pe strada 15 Noiembrie nr. 46. Proprietara locuinţei, o femeie în vârstă de 81 ani, care locuieşte singură, a încercat să aprindă aragazul, moment în care, cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze, s-a produs explozia. La faţa locului au intervenit pompierii. „A fost o explozie neurmată de un incendiu. Nu a fost nevoie de intervenţia echipajelor pentru stingere. Deflagraţia a distrus un perete în totalitate, iar alţi doi pereţi ai încăperii au fost fisuraţi”, ne-a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Braşov.
Reprezentanţii furnizorului de gaz au venit la faţa locului pentru a cerceta din ce cauză a avut loc acumularea de gaze. Ei au tăiat alimentarea cu gaz, pentru a preveni o altă deflagraţie. Poliţiştii criminalişti efectuează şi ei cercetări pentru a stabili în ce condiţii s-a produs incidentul.
În urma exploziei, proprietara a fost rănită şi transportată la spital de un echipaj SMURD, cu un traumatism facial şi arsuri de gradul 1 şi 2 pe mâini şi pe fată. Acum, ea este internată la Judeţean, pe Secţia de chirurgie plastică, iar starea ei este stabilă. O explozie a zguduit un imobil cu mai multe apartamente din centrul Braşovului. O femeie de 81 de ani a ajuns la spital cu arsuri de gradul 2 pe mâini şi pe faţă. Din primele cercetări, explozia s-a petrecut din cauza acumulării de gaze, iar deflagraţia a avut loc când femeia a încercat să aprindă aragazul.
O puternică explozie a avut loc în jurul orei 5 dimineaţa, în centru