Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu, despre Băsescu: Cum poate să trateze atât de iresponsabil relaţia cu Rusia?

Publicat in Romania Libera, vineri 1 iulie 2011 · ·

Declaraţiile lui Traian Băsescu faţă de Regele Mihai şi Ion Antonescu aduc prejudicii României, şi nu se poate ca un şef de stat să trateze cu atâta "iresponsabilitate" relaţia cu Rusia, a spus preşedintele de onoare al social-demcraţilor, Ion Iliescu, relatează NewsIn.

„Se poate tu, ca şef de stat, să nu te gândeşti la consecinţele unor expresii necontrolate la un moment date? Este inadmisibil şi descalificant", a comentat Iliescu reacţia Federaţiei Ruse în legătură cu declaraţiile lui Băsescu faţă de mareşalul Ion Antonescu şi Regele Mihai.

Legat de efectele declaraţiilor lui Băsescu, Ion Iliescu a mai spus: "Păi aţi avut un prim efect... Noi şi aşa cu Rusia nu ştim să conlucrăm cum trebuie, au avut în istorie probleme şi Rusia şi alţii, şi polonezii, şi ungurii, şi ţările baltice, dar ei menţin o relaţie bună şi relaţiile economice sunt mai active, noi din păcate n-am ştiut. E o ţară cu potenţial. Toţi- UE, NATO, SUA- caută să menţină relaţii normale, Germania întreţine relaţii comenrciale foarte active. Cum se poate să tratezi cu atâta lipsă de răspundere o relaţie importantă?".

Iliescu a mai afirmat că Băsescu are carenţe de cunoştinţe istorice. "Este grav, sigur dânsul are multe neajunsuri, lipsuri, în cultura sa, în pregătirea sa, dar n-am înţeles această ieşire, care este inadmisibilă. Nu numai că-l descalifică pe el, dar este şeful statului român. Nu îi admit să se lanseze cu asemenea aprecieri, adică să se identifice cu Antonescu, care a intrat în alianţă cu Hitler...Nu e vorba de nişte drepturi istorice, discutate, este vorba de momentul istoric care marchează intrarea României alături de Germania hitleristă împotriva unei coaliţiei anti-hitleriste. Să vii cu asemenea aprecieri, asta arată nu numai lipsă de cultură, dar lipsă de responsabilitate pentru poziţia pe care o ai. Este inadmisibil aşa ceva şi este descalificant pentru el ca şe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 57 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 45 minute
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 39 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 35 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°