Am zăcut şapte zile la all inclusive pe un şezlong şi m-au bâzâit doar cu două muşte.

Pentru prima dată în viaţă am stat şapte zile într-un hotel de pe litoralul Mării Negre, cu o brăţară roşie, legată la încheietura mâinii. Cu brăţara asta puteam să mănânc până făceam indigestie şi să beau alcool până mi se ofilea ficatul. Dar m-am ferit de excese. (De la o anumită vârstă, excesele, mai ales cele bahice, sunt indecente.)

În cele şapte zile am zăcut la all inclusive, pe prosopul întins pe şezlong, şi mi-au trecut prin minte numai fleacuri. Am întâlnit două muşte. N-am pocnit niciun ţânţar pentru că n-am fost atacat de niciunul. (Unde s-au dus roiurile?) Nu m-am frecat între degetele de la picioare, enervat de vreo insectă incertă, pentru că nisipul era impecabil. Briza mării nu m-a lovit cu mirosul greu de alge putrezite. Pentru că nu existau alge. Nu m-am împiedicat de niciun vânzător de nămol la sticlă sau piatră ponce. N-am auzit trăncăneli interminabile la mobil pentru că roamingul este scump. De câteva ori mi-am amintit de fudulia prostească a fostului ministru Dan Matei Agathon, când vindea cu ani în urmă, la licitaţie, hotelurile de pe litoralul românesc şi mi s-a părut că mă gândesc la prostii. Şi câtă energie naţională s-a consumat pe seama palmierilor acestui arogant caraghios! Sau pe seama barierei lui Mazăre din Mamaia! La fel de repede, mi-a trecut prin faţa ochilor şi frunza brandului turistic visat de ministrul Elena Udrea, dar imediat m-am revoltat: la alte futilităţi nu poţi să te gândeşti?

Într-o noapte m-am gândit să găsesc locul unde cei din hotel ţin tomberoanele de gunoi. Să trag pe nări, ca drogatul, putoarea obişnuită a cârciumilor de pe litoral. Am stat cu urechea ascuţită să aud măcar motorul maşinii care ridică gunoiul, dar am stat degeaba. Poate că cei din hotelul meu evacuează gunoiul printr-un tunel subteran şi-l p