Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-i omoară pe bărbaţi

Publicat in Jurnalul, vineri 1 iulie 2011 ·

Specialiştii americani au făcut un clasament al celor mai frecvente boli dn cauza căror mor bărbaţii. Semnalul de alarmă a fost tras cu ocazia ediţiei de anul acesta a săptămânii National Mwen’s Healt, iniţiată la un congres de specialitate, în 1994, în Statele Unite, pentru a atrage în mod deosebit atenţia exclusiv a bărbaţilor asupra simptomelor şi afecţiunilor care îi pot ucide.

Astfel, pe primul loc ca risc de mortalitate în rândul bărbaţilor se află bolile cardiovasculare. Unul din trei bărbaţi adulţi din America suferă de o asemenea afecţiune, iar o statistică din 2007, din SUA, arată că 390.000 de bărbaţi au murit din această cauză. Specialiştii avertizează că bolile cardiovasculare sunt foarte înşelătoare în privinţa simptomelor şi că acestea apar inclusiv la bărbaţii care duc un mod de viaţă sănătos, nu sunt supraponderali, fac suficientă mişcare fizică în mod regulat şi au o dietă complexă şi corectă. Dar toate acestea nu elimină 100% riscul blocării unei artere a inimii sau producerea altor accidente vasculare.

Totuşi, pentru a reduce riscurile, trebuie luate şi unele măsuri de pre­cau­ţie. Astfel, specialiştii recomandă, în principiu, 30 de minute de exerciţii fi­z­ice pe zi, iar bărbaţilor ajunşi la vârs­ta a doua, patru zile pe săp­tă­mâ­nă (două ore, în total) de exerciţii vi­gu­roase, pentru a reduce cu până la 60% riscul unui atac de cord. Băr­ba­ţilor supraponderali şi obezi li se recomandă să dea jos până la 20 de kilograme sau chiar mai mult, în funcţie de înălţime şi gradul de obezitate, pentru a nu muri cu opt ani mai de­vre­me decât bărbaţii normali. De ase­me­nea, cinci pahare cu apă pe zi re­du­ce cu 54% riscul ca un bărbat să facă un atac de cord fatal, faţă de cel care bea doar două pahare pe zi. Apa diluează sângele şi previne blocarea ar­terelor. Şi stresul trebuie ţinut sub con­trol. În situaţii de acest gen, băr­

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 47 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 31 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum 48 minute
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 59 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 4 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°