Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LMV după 30 ani

Publicat in Observator Cultural, vineri 1 iulie 2011 ·

Nostalgia isn’t what it used to be

Peter de Vries

Ieri, la ultimul Woody Allen, după cinci trailer-uri, cînd tocmai doream să-mi scot dopurile mov din urechi – dopuri serioase care se opun, dacă e să te iei după etichetă, la toţi decibelii Miramax/Sonny/Mediapro, mai puţin ultimii şi cei mai cuminţi 33 dintre ei – şi să mă pregăteam de vizionarea lui feature presentation, intră unul. Un tinerel cu aplomb intelectual, gen student în Georgetown, cu muncă de vară la multiplexul cu pretenţii de pe E Street. Urcă pe scenă şi ne spune că Midnight in Paris e sold out. Ne spune asta, ghicesc, pentru a ne face să ne simţim bine, noi fiind deja în sală – Winning!, gîndesc eu gîndul lui Charlie, dar nu mă dau în spectacol. Adevărul e că cine s-ar fi aşteptat să meargă un Woody Allen cu casa închisă, la concurenţă cu pinguinii lui Jim Carrey?!

Mai face omul două, trei anunţuri, ceva despre filmele de la miezul nopţii, un horror cu Raspberry Awards la activ, mă rog, şi ceva despre un combo pop-corn/soda şi ne lasă în plata maestrului Woody. Eh, treaba e că de ani de zile n-am văzut un tip care (cum-necum) să facă o introducere pentru un spectacol într-un cinema, şi asta m-a dus cu gîndul la Cinemateca de pe Eforie, din anii ’80. Mai o Cristina Corciovescu, mai o Roxana Pană (Roxana o chema, domnule?), mai un expert în Bunuel, mai un specialist în Chaplin şi Mack Senett, şi toate astea în timp ce, afară, Cîrmaciul Ceauşescu proptea ţara ba într-o bordură, ba în alta. Filmul lui Woody, unde protagonistul e pe picior să fugă din Hollywoodul verii 2010 în Parisul anilor ’20, cu ajutorul unui automobil de epocă galben citron, din interiorul căruia îi fac semne ba soţii Fitzgerald, ba Papa’ Hemingway, ba T.S.Eliott, filmul ăsta tot la nostalgie trage. Prin urmare Cinematecă, Bucureşti, vară, examene la început de vară…

@N_P

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 42 minute
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 18 minute
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum o ora
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum 2 ore
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum o ora
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Gorj: 1.000 de panouri au fost montate la parcul fotovoltaic de la Spitalul TBC din Dobriţa

Mediafax acum 20 minute
Proiectul este finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă energetică în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovar

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Mediafax acum 2 ore
Vor fi efectuate intervenţii la Magistrala 2 Sud - conductă Dn 700mm, în cadrul Lotului 5, Obiectivul 5 din POIM, în zona Şoselei Ştefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrările de demontare a tronsonului de conductă veche şi de montare a u

Spania va livra Kievului rachete Patriot şi tancuri Leopard

Adevarul acum 56 minute
Spania intenţionează să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°