Site-ul oficial al Tribunalului de la Lausanne a publicatcazurile care vor fi judecate în următoarele două luni, iar cel alTimişoarei nu se află printre ele.
Întrucât campionatul va începe înainte ca TAS să dea un verdict prosau contra lui Poli, echipa alb-violetă va evolua, aproape sigur,în Liga a II-a în sezonul care vine. "Dacă Timişoara nu se găseştepe lista acelor cazuri publicate de TAS, asta înseamnă că echipa nuva primi o decizie până la începutul campionatului. În acest caz,bănăţenii nu vor avea drept de a juca în Liga I, nu ar avea cum", afost reacţia lui Dumitru Dragomir.
Iancuaşteaptă CEx-ul de luni
Preşedintele lui Poli mai speră că luni Comitetul Executiv nu varatifica hotărârea conform căreia Timişoara este retrogradată."Luni e Comitetul Executiv. Membrii comitetului care suntinfractori vor hotărî împotriva evidenţei şi a legii şi îi vor dadreptate lui Mircea Sandu. Cei care sunt corecţi nu vor votaalături de Mircea Sandu", a afirmat Marian Iancu.
Mai mult, şeful bănăţenilor nu a renunţat la ideea unui răspuns dela Lausanne în această lună. În acest sens, Gheorghe Chivorchianchiar a înaintat ziua de 12 iulie ca data unui posibil deznodământ."Un astfel de caz se judecă în trei-patru luni, în medie. Darexistă o scurtătură, pentru că noi am demonstrat abuzul FRF şi amsolicitat suspendarea cauzei şi o hotărâre intermediară a TAS.Totuşi, e posibil ca nici pentru asta să nu fie timp util. Dacădata de 22 iulie se va consuma, vom merge în Liga a II-a, nu avemce face", a spus Iancu.
Patronul timişorenilor a explicat şi de ce consideră aceastăretrogradare ca pe un abuz al FRF: "Pe data de 20 au recunoscuttribunalul de la Lausanne, iar pe 23 ne-au retrogradat în Comitetulde Urgenţă. Noi i-am notificat că trebuie să ne repună îndrepturile noastre, pentru că odată cu recunoaşterea tribunalului,hotărârea Co