Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SFATURI UTILE: Află aici ce acte îţi sunt necesare pentru eliberarea cazierului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 iulie 2011 ·

Documentele pentru obţinerea cazierului judiciar pot fi depuse şi on-line, completând formularele de pe site-ul Poliţiei brăilene: br.politiaromana.roPersoanele fizice născute în România pot depune cererea pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la unitatea de politie de la locul de naştere ori de domiciliu/reşedinţă, documentul solicitat fiind eliberat „pe loc".

Biroul de cazier judiciar se află, la Brăila, în sediul Poliţiei Municipiului, pe strada Ana Aslan, la nr. 39. Cei născuţi în municipiul Brăila se pot adresa acestei instituţii, pentru obţinerea pe loc a certificatului de cazier judiciar.

Pentru celelalte categorii de persoane, născute în alte localităţi, eliberarea certificatului de cazier judiciar se va face de către Inspectoratele de Poliţie Judeţene, respectiv pentru D.G.P.M.B., de către I.G.P.R. - Directia Cazier Judiciar, Statistică si Evidenţe Operative, în cel mult 3 zile de la data solicitării, conform reglementărilor actuale în materie.

Alături de Serviciul CJSEO din IPJ Brăila, certificatele de cazier judiciar prin intermediul aplicaţiei se pot elibera si de către Poliţiile orăşeneşti Ianca, Însurăţei şi Făurei, zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-10.00. Cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, se depune la ghişeele unităţilor de poliţie însoţită de: actul de identitate (cartea de identitate, paşaport/permis de şedere, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate); timbru fiscal în valoare de 2 lei de la orice oficiu poştal; chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare a serviciului, 10 lei achitată la Trezorerie.

Acum, şi on-line

Acestea se pot achita şi în cadrul ghişeului special amenajat la sediul Poliţiei Municipiului Brăila din str. Ana Aslan nr. 39. Taxa de eliberare a certificatului de ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 2 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum o ora
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Nicuşor Dan: E absurd să avem alegeri în septembrie când azi nu ştim încă nici candidaţii partidelor

Mediafax acum 54 minute
„E absurd să avem alegeri în septembrie când astăzi nu ştim încă nici candidaţii partidelor”, spune primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El afirmă că este nevoie de o revenire la calendarul constituţional.

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°