Jucătorul de tenis spaniol s-a calificat, aseară, în ultimul act al turneului de la Wimbledon, după ce l-a învins pe favoritul publicului, britanicul Andy Murray, cu scorul de 5-7, 6-2, 6-2, 6-4.
Campionul en-titre pe iarba londoneză, Rafael Nadal, îl va întâlni, duminică, în finală, pe sârbul Novak Djokovici.
Rafael Nadal a acces pentru a cincea oară în ultimul act de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem de peste an. El a mai jucat în finalele din 2006, 2007, 2008 şi 2010, în ultimele două obţinând şi trofeul cel mare.
"Matadorul", care la 25 de ani joacă a 13-a finală de Grand Slam, va încerca să câştige al 11-lea titlu din carieră şi al treilea de la Wimbledon. Chiar dacă va câştiga, Nadal va ceda primul loc al clasamentului ATP lui Novak.
Ibericul şi sârbul se întâlnesc duminică pentru a 28-a oară, Rafael impunându-se de 16 ori (9-2-pe zgură, 2-0 pe iarbă şi 5-9 pe hard). Ultima finală de Grand Slam disputată de cei doi a fost în 2010 la US Open, când după o partidă întreruptă de ploaie, Nadal s-a impus în patru seturi. Anul acesta, cei doi s-au întâlnit în patru finale, Djokovici câştigându-le pe toate.