„Adevărul“ îţi prezintă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul fostului preşedinte al Stelei, Ion Alecsandrescu. Până să conducă trupa din Ghencea în cea mai glorioasă perioadă a ei (1982 - 1996), Alecsandrescu a fost atacant al faimoasei echipe a CCA-ului în anii ’50.

Istoria multor echipe de fotbal din lume se identifică, adeseori, cu un om care a fost participant la o mare parte dintre succesele ei, atât ca jucător, cât şi ca antrenor sau conducător. Iar dacă Real Madrid, de pildă, îi datorează atât de mult lui Santiago Bernabeu, Steaua nu ar fi dobândit gloria, în România şi în Europa, fără Ion Alecsandrescu.

I s-a spus „Sfinxul", iar felul său de a fi, sobru, impunea respect tuturor. Născut pe plaiuri vâlcene, la Copăceni, la 17 iulie 1928, în familia unui preot, a debutat în sportul cu balonul rotund la 18 ani, ca atacant al Juventusului din Bucureşti. Remarcat pentru abilitatea cu care trimitea mingea „la păianjen", a făcut parte între 1950 şi 1962, cu o întrerupere de un an (în 1952 a plecat la CC Câmpulung Moldovenesc), din echipa Casei Centrale a Armatei (CCA), alături de alţi cunoscuţi jucători. Alături de ei, în 1956 a întreprins un turneu de succes în Anglia, în cursul căruia s-au înregistrat rezultate remarcabile în compania lui Arsenal Londra (1-1), Sheffield Wednesday (3-3) şi Luton Town (4-3) - cu ultima echipă se câştigase cu 5-1, la Bucureşti, cu un an înainte.

Alecsandrescu avea să câştige cu CCA cinci titluri de campion (1951, 1953, 1956, 1960 şi 1961) şi trei Cupe ale României (1950, 1951 şi 1955), fiind şi cel mai bun marcator al ediţiei din 1956, când a reuşit 18 goluri în 22 de meciuri - în total, a înscris 80 de goluri pentru gruparea militară. Ultima reuşită avea să-l propulseze în naţională, pentru care şi-a făcut debutul la 22 aprilie 1956, în memorabila victorie (1-0) obţinută la Belgrad, cu Iugo