Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici briza mării nu-i ce pare a fi!

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 2 iulie 2011 ·

În oraşul răvăşit de avalanşe toride, mi se face un dor nebun de briza mării. De cea adevărată, pe care nici o picătură de parfum „oceanic” ori „marin” nu are cum să o înlo­cu­iască. Şi-mi spun că, aşa cum japonezii au prezervat mirosul de metal ars, rămas după trecerea trenului pe şina de cale ferată, în sticluţe pe care le vând şi azi cu bani buni (nostalgia după parfumurile de altădată poate funcţiona ca un bun vehicul de marketing), aş putea încerca să „păstrez” briza mării într-o sticluţă pe care s-o deschid, din când în când, în mijloc de Capi­tală.

Dar cum să extrag... fragranţele mării? Nici una dintre metodele etalate de perso­najul lui Patrick Suskind în celebra-i carte „Parfumul” nu s-ar potrivi. Şi dacă stau bi­ne şi mă gândesc, nici un parfum „la te­mă” dintre cele aflate pe piaţă – deodo­ran­te­le mas­culine oceanice, în nici un caz! – nu adu­­ce decât pe departe cu ceea ce-mi amin­­tesc eu despre „aromele” mării, seara, di­­­m­­­i­­­neaţa, ori în toiul unei zile toride.

Am citit nu demult că mirosul „de mare” e dat de o substanţă chimică, dimetilsulfit, care, în natură, se întâlneşte în prezenţa planctonului. E, mai degrabă, o... putoare de microorganisme în putrefacţie. Nimic, dar absolut nimic romantic! Distilat însă, acesta poate provoca senzaţii olfactive plăcute. Hmm! Dacă nici parfumurile nu sunt ce par a fi!

Un tânăr chimist, pasionat de munca lui, a hotărât într-o zi să încerce obţinerea „parfumului de mare” pe cale naturală, altfel decât chimic. A adunat plancton, l-a pus într-o cutie de sticlă pe care a învelit-o în mai multe straturi de plastic negru şi a lăsat-o câteva zile la temperatura camerei. Când a deschis cutia, a găsit în ea o substan­ţă vâscoasă şi urât mirositoare. Amestecând un vârf de cuţit din această pastă cu câteva picături de alcool, a reuşit să dezvolte un miros ceva mai plăcut, dar nu un parfum. Aducea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 6 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 3 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°