Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste la Montreal împotriva prinţului William şi soţiei sale

Publicat in Romania Libera, duminică 3 iulie 2011 ·

În a opta zi a turneului lor în Canada, Prinţul William şi soţia sa, Catherine, s-au întâlnit cu câţiva veterani de război. Nu toţi canadienii au apreciat această vizită, iar mai mulţi manifestanţi antimonarhie s-au strâns în faţa unui spital de copii din Montreal să proteze, relatează NewsIn.

Unii dintre protestatari au scandat "Paraziţii", sperând să trimită un mesaj că monarhia este învechită.

Montrealul se află în provincia Quebec, francofonă, unde o proporţie importantă din populaţie contestă monarhia britanică.

"Nu avem nimic cu William şi Kate, pur şi simplu vrem ca monarhia să nu mai conducă ţara noastră", a explicat unul dintre manifestanţi, Sophie Turcot.

Anterior, în cursul unei vizite la Muzeul canadian al războiului, din Ottawa, cuplul regal s-a întâlnit cu veterani ai războiului din Afganistan şi ai diverselor misiuni pentru menţinerea păcii în care a fost implicată Canada, dar şi ai celui de al Doilea Război Mondial şi ai războiului din Coreea.

În timp ce discuta cu persoanele prezente în sală, Catherine i-ar fi spus unui fost soldat din vestul ţării că abia aşteaptă să îşi vadă soţul în cizme de cowboy, în cursul vizitei la Alberta de săptămâna viitoare.

Tot sâmbătă, William şi Catherine au plantat un copac, asemeni altor membri ai familiei regale britanice care au vizitat Canada în trecut.

Acest turneu este prima vizită internaţională a prinţului William şi soţiei sale, Catherine, după nuntă.

În a opta zi a turneului lor în Canada, Prinţul William şi soţia sa, Catherine, s-au întâlnit cu câţiva veterani de război. Nu toţi canadienii au apreciat această vizită, iar mai mulţi manifestanţi antimonarhie s-au strâns în faţa unui spital de copii din Montreal să proteze, relatează NewsIn.

Unii dintre protestatari au scandat "Paraziţii", sperând să trimită un mesaj că monarhia este învechită.

Montrealul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum o ora
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 2 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum o ora
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 4 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 6 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 3 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Cod portocaliu de averse, vijelie și grindină în mai multe județe. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Press Alert acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în vestul țării urmează o perioadă cu averse, vijelie și grindină. ANM a emis cod portocaliu. Meteorologii avertizează că vor fi „averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp, frecvente descărc

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/29°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°